A început campania de vaccinare şi în Elveţia: prima persoană din această ţară care a fost vaccinată împotriva COVID-19 este o femeie în vârstă de 90 de ani, din cantonul Lucerna. Armata elveţiană a distribuit deja peste 100.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 pe teritoriul ţării, potrivit Reuters.
Lucerna şi micul canton rural Appenzell Innerrhoden au fost primele dintre cele 26 de cantoane elveţiene unde a început campania de vaccinare după ce în weekend, autorităţile de reglementare au aprobat vaccinul produs de Pfizer şi partenerul german BioNTech.
„Rezidenţii centrelor de îngrijire şi ai azilurilor de bătrâni vor fi primele care vor primi vaccinurile”, au transmis autorităţile din Lucerna miercuri, 23 decembrie.
Numele femeii care a beneficiat de primul vaccin din Elveţia nu a fost făcut poublic. Ea trăieşte într-un centru de îngrijire din apropiere de oraşul Lucerna.
Sistemul descentralizat de guvernare a lăsat la latitudinea cantoanelor decizia dezvoltării unor planuri individuale pentru vaccinarea celor 8,6 milioane de cetăţeni elveţieni, scrie Agerpres. Zurich, oraşul cu cel mai mare număr de locuitori, urmează să înceapă campania de vaccinare pe 4 ianuarie.
Marea Britanie a demarat vaccinarea cetăţenilor în urmă cu câteva săptămâni, iar Statele Unite au aprobat de asemenea în procedură de urgenţă vaccinurilor de la Pfizer/BioNTech, precum şi cele produse de Moderna.
Colegiul Medicilor din România salută demararea campaniei de vaccinare
Colegiul Medicilor din România recomandă, într-un comunicat transmis miercuri, vaccinarea împotriva COVID-19 şi lansează un apel către autorităţi să asigure derularea în condiţii bune a acestei campanii de imunizare, pe care o cataloghează drept „fără precedent”.
„Colegiul Medicilor din România (CMR) ia act de decizia Comisiei Europene de a autoriza rapid primul vaccin sigur şi eficient destinat prevenirii COVID-19, decizie ce a venit ca o consecinţă a recomandării Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) care a fost emisă în aceeaşi zi, în urma unui proces de evaluare aprofundată a dovezilor ştiinţifice provenite din studiile clinice privind siguranţa, eficacitatea şi calitatea vaccinului produs de BioNTech şi Pfizer”, se arată în comunicatul Colegiului Medicilor.
Preşedintele colegiului, prof. dr. Daniel Coriu, spune că vaccinarea este cea mai bună opţiune pe care o avem în acest moment la dispoziţie pentru a lupta cu pandemia.
„Această autorizare era aşteptată de mult timp de către comunitatea ştiinţifică naţională, corpul medical şi populaţie, reprezentând o speranţă de limitare a răspândirii pandemiei produsă de virusul SARS-CoV-2 şi reîntoarcerea la normalitate. Profesioniştii din domeniul sănătăţii reprezintă segmentul din populaţie cel mai puternic afectat de consecinţele pandemiei, plătind un tribut dureros în lupta cu pandemia. Cu toate acestea, am fost mereu în prima linie acordând îngrijiri medicale, dar şi empatie şi compasiune pacienţilor şi familiilor suferinde. Resimţim în acest fel pe deplin povara acestei boli nemiloase”, a adăugat preşedintele CMR, Daniel Coriu.