Consiliul Federal Elveţian anunță noi reguli având în vedere criza financiară fără precedent din Europa. Sursa citată le cere celor cinci bănci majore ale națiunii să își sporească lichiditatea, astfel încât să facă față mai bine în viitor condițiilor dificile.
Sursa citată a dat exemplu pandemia de COVID, dar și actuala situație declanșată de războiul din Ucraina, notează Reuters.
„Revizuirea este menită să asigure că băncile de importanţă sistemică deţin suficientă lichiditate pentru a absorbi şocurile de lichiditate şi pentru a-şi acoperi nevoile în caz de restructurare sau lichidare”, a declarat Consiliul Federal Elveţian într-un comunicat care anunţă adoptarea ordonanţei.
Ce lichidități trebuie să dețină de acum băncile mari din Elveția
În ceea ce privește sumele, Consiliul mai precizează că de acum, toate băncile considerate importante din punct de vedere sistemic trebuie să dețină suficientă lichiditate pentru a face faţă unei crize de lichiditate de 90 de zile.
Menționăm faptul că anterior, pragul era de doar 30 de zile, însă situația actuală a generat mari îngrijorări. Referitor la băncile vizate de noile reguli anunțate de Guvernul elvețian, cele cinci bănci de importanţă sistemică din Elveţia sunt UBS, Credit Suisse, Raiffeisen, PostFinance şi Zuercher Kantonalbank.
Potrivit sursei citate, noile cerințe vor intra în vigoare de la data de 1 iulie. În același timp, Consiliul mai arată că Autoritatea Elveţiană de Supraveghere a Pieţei Financiare (FINMA) ar putea impune suprataxe specifice instituţiei, se arată în comunicat.
Băncile elvețiene beneficiază de o perioadă de tranziție de 18 luni
Sursa citată vine însă și cu un ajutor pentru bănci, astfel încât noile cerințe să fie respectate. Astfel, Consiliul susține că anumite măsuri pot fi luate în considerare pentru limita superioară de lichiditate. Un exemplu este vânzarea de titluri de valoare tranzacţionabile pe care o bancă le poate folosi pentru a genera lichiditate în timpul unei crize.
Deși băncile au fost reticente la o astfel de măsură, Consiliul anunță că toate criticile au fost luate în considerare în momentul în care au fost elaborate noile reguli.
Băncile au fost deja informate, iar Credit Suisse a confirmat pentru Reuters că a luat la cunoştinţă modificările aduse ordonanţei de lichiditate. Totodată, cele cinci bănci au mai primit și o perioadă de tranziţie de 18 luni pentru a se conforma cerinţelor de lichiditate.