'Am ajuns la concluzia că dorim o suspendare (a negocierilor) şi le-am spus asta ruşilor', a declarat ministrul elveţian pentru postul de radio SRF, afirmând că această decizie a fost luată din cauza crizei ruso-ucrainene.

Guvernul elveţian a decis suspendarea negocierilor miercuri.

Întrebat în legătură cu motivul acestei decizii, ministrul Schneider-Ammann s-a referit la 'dificultăţile din jurul Crimeii'. 'Într-o astfel de situaţie, nu puteam acţiona ca şi cum nimic nu s-a întâmplat', a spus el.

'Cu alte cuvinte, a adăugat el, acordurile de liber-schimb sunt importante, piaţa rusească este importantă, piaţa Uniunii Vamale este importantă, însă nu cu orice preţ', a spus ministrul elveţian.

'De aceea, a continuat el, am decis o suspendare, cu posibilitatea, ca în timp, când situaţia se va normaliza, să reluăm negocierile', a spus Johann Schneider-Ammann, adăugând că 'este vorba despre un prim semn oficial, ceea ce arată că sunt îngrijoraţi de evoluţia situaţiei'.

Întrebat despre eventualitatea unor sancţiuni ale Elveţiei împotriva Rusiei, Schneider-Ammann a spus că guvernul elveţian 'va discuta cu siguranţă această problemă în săptămânile următoare'.

SURSA: Agerpres