"Această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege", notează sursa citată. 

Potrivit Consiliului Concurenţei, prin această tranzacţie, Georg Fischer AG achiziţionează toate părţile sociale ale companiei Eucasting RO SRL de la acţionarii actuali, respectiv Federica Mapelli şi Elffe System SRL din România. 

Georg Fischer AG este o companie elveţiană ce are ca obiect principal de activitate dezvoltarea, fabricarea şi comercializarea de produse din fontă, metale feroase şi neferoase, produse din plastic, maşini şi echipamente, precum şi furnizarea de servicii conexe. 

În România, compania este prezentă prin filiala Georg Fischer Rohrleistungssysteme (Elveţia) SA Sucursala Bucureşti care desfăşoară activităţi privind comerţul cu ridicata al echipamentelor şi furniturilor de fierărie pentru instalaţii sanitare şi de încălzire. 

Pe de altă parte, Eucasting RO SRL este o companie ce are ca domeniu principal de activitate turnarea metalelor neferoase uşoare. Pe lângă obiectul principal de activitate, societatea desfăşoară activităţi legate de metalurgia aluminiului, turnarea altor metale neferoase. Activitatea societăţii Eucasting RO SRL este structurată pe mai multe paliere, respectiv producţia şi comercializarea de componente pentru motor, producţia şi comercializarea de componente pentru centuri de siguranţă şi producţia şi comercializarea de componente pentru echipamente de uz casnic şi industrial.

AGERPRES