Două ONG-uri fac, pentru prima dată în judeţul Sibiu, în această iarnă, un recensământ al livezilor cu meri din soiuri vechi, tradiţionale, soiuri mai rezistente la modificările climatice, care produc cele mai sănătoase fructe, a declarat, pentru Agerpres, Stelian Iliu, directorul Direcţiei Agricole.
Pentru găsirea celor mai valoroase soiuri tradiţionale de meri, dar şi de peri şi pruni, elveţienii au pus la dispoziţia a două fundaţii din judeţul Sibiu, 300.000 de franci elveţieni. Majoritatea banilor merg la Fundaţia ‘Mihai Eminescu Trust’, aflată sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Charles, Prinţ de Wales, fundaţie care va inventaria pomii fructiferi cei mai vechi din trei judeţe transilvănene: Sibiu, Mureş şi Braşov. Alţi 50.000 de franci elveţieni au fost daţi Fundaţiei TraiVerde, care se ocupă de găsirea merilor cei mai buni din două sate din Mărginimea Sibiului, Sibiel şi Fântânele.
‘Este vorba despre un proiect cu finanţare elveţiană, care se derulează în perioada 1 iulie 2013 – 31 decembrie 2014, în zona localităţilor Fântânele şi Sibiel. Aici sunt livezi particulare. Problema este că în zona respectivă sunt merii şi perii de o sută de ani, deci sunt soiurile cele mai vechi. Avem acolo o valoare genetică foarte valoroasă’, a declarat luni, pentru AGERPRES, Dumitru Ungureanu, preşedintele Federaţiei TraiVerde, fost director general al Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului Sibiu.
Potrivit acestuia, ‘bolile se mută din zonele calde, în cele reci’, ceea ce înseamnă că, în cazul fructelor, merele din merii tradiţionali sunt mai rezistente la schimbările climatice, în mod natural. În cele două sate din Mărginimea Sibiului, unde majoritatea locuitorilor trăiesc din oierit şi agroturism, merele reprezintă o bogăţie uitată. Recensământul se va face în cazul a 70 de proprietari de livezi. Studiul finanţat de elveţieni înseamnă şi învăţarea a 400 de sibieni, proprietari de pensiuni din zonă, cum să altoiască corect merii şi să preţuiască merele din livezi, pe care, majoritatea le pun în butoaie la macerat, pentru ţuică şi rachiu.