EMA și ECDC recomandă administrarea combinată a vaccinurilor anti-COVID
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) au transmis marți, 7 decembrie, un comunicat comun. Potrivit celor două agenții, dovezile sugerează că o combinare de vaccinuri cu vectori virali şi vaccinuri ARNm produce niveluri bune de anticorpi anti-COVID.
Așadar, EMA şi ECDC au explicat că o astfel de abordare „poate oferi flexibilitate în ceea ce priveşte opţiunile de vaccinare, în special pentru a reduce impactul asupra distribuirii vaccinurilor în cazul în care un vaccin nu este disponibil”. În acest context, agențiile subliniază importanța vaccinării complete, conform reuters.com
EMA şi ECDC au spus că este nevoie de mai multe cercetări
Recomandarea celor două agenţii vine după ce un studiu major, publicat luni, a arătat că administrarea unei prime doze de vaccin al AstraZeneca sau al Pfizer-BioNTech, urmată de un vaccin Moderna nouă săptămâni mai târziu a indus un răspuns imun mai bun.
Chiar și așa, EMA şi ECDC au spus că este nevoie de mai multe cercetări pentru a sprijini utilizarea amestecării vaccinurilor la persoanele cu sisteme imunitare slabe, cum ar fi persoanele în vârstă şi cele cu afecţiuni cronice precum cancerul, şi pentru schemele de vaccin cu ARNm în două doze.
Longevitatea protecţiei oferite de vaccinuri a fost analizată, iar lumea se străduieşte să urmărească varianta omicron, pe măsură ce guvernele impun noi restricţii şi accelerează lansarea vaccinurilor pentru copii şi a dozelor de rapel. Amintim că în Europa va avea loc săptămâna viitoare lansarea oficială a vaccinurilor pentru copiii de 5-11 ani.
De asemenea, recomandările EMA şi ECDC sunt menite să ajute statele membre ale UE cu propriile campanii de vaccinare înainte de orice aprobare oficială la nivelul UE, deoarece agenţiile de sănătate continuă să studieze datele privind amestecarea vaccinurilor.
SUA au dat undă verde pentru combinarea vaccinurilor, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii evaluează abordarea.Analiza EMA şi ECDC nu a luat în considerare vaccinurile care nu sunt aprobate în Uniunea Europeană.
Până în momentul de față, vaccinurile anti-COVID dezvoltate de AstraZeneca, Pfizer-BioNTech, Moderna şi Johnson & Johnson au fost autorizate pentru a fi utilizate în Europa.