eMag, în colaborare cu Idea Bank, propune un proiect-pilot. Beneficiarii vor primi până la 300.000 de lei, iar suma va fi disponibilă în maximum trei zile, fără deplasare la sediul băncii.
eMAG şi Idea Bank lansează, în premieră în România, prima linie de finanţare cu dobândă zero pentru sellerii din Marketplace. Conform comunicatului, proiectul-pilot se adresează sellerilor din eMAG Marketplace şi va fi optimizat timp de două luni pe un număr de 135 de selleri, care pot accesa un plafon de creditare de peste 3,8 milioane de euro.
eMAG va susţine integral şi din resurse proprii, în anumite condiţii, contravaloarea dobânzilor liniilor de finanţare accesate de selleri prin eMAG Seller Credit powered by Idea Bank, se menţionează în comunicat.
„Pentru a-şi îmbunătăţi rezultatele şi pentru a oferi clienţilor eMAG o experienţă din ce în ce mai bună, partenerii noştri au nevoie să investească în oameni, produse şi servicii. Aceştia au nevoie de soluţii de finanţare rapide, pentru a rămâne competitivi într-o piaţă extrem de dinamică. Noi am investit în dezvoltarea unui program care să îi ajute să îşi crească vânzările şi, alături de partenerul nostru Idea Bank, le punem la dispoziţie o soluţie de finanţare pe care o pot accesa, în anumite condiţii, fără să suporte niciun cost”, a declarat Florin Filote, director eMAG Marketplace.
Astfel, sellerii vor avea posibilitatea de a accesa, în proiectul-pilot, o linie de finanţare bazată pe valoarea medie a vânzărilor lor trimestriale realizate pe eMAG Marketplace, calculată funcţie de istoricul ultimelor 12 luni, dar nu mai mult de 300.000 de lei. Suma va putea fi disponibilă în maximum trei zile lucrătoare, fără să fie necesar ca sellerul să se prezinte la sediul băncii.
Banii obţinuţi vor putea fi investiţi în dezvoltarea personalului existent sau în atragerea unui personal mai bine calificat sau mai numeros; suplimentarea stocurilor pentru produsele existente, sellerii având astfel posibilitatea de a obţine condiţii mai avantajoase de achiziţie de la furnizorii proprii; extinderea gamei de produse, cu efecte în îmbunătăţirea experienţei de cumpărare a clienţilor, care astfel vor avea acces la produse noi.
eMAG este un jucător regional în industria ecommerce cu operaţiuni în România, Ungaria, Bulgaria şi Polonia. Prin intermediul platformei Marketplace, eMAG aduce valoare celor peste 27.000 de selleri din toate cele patru ţări în care activează.
Idea Bank oferă produse şi servicii persoanelor fizice şi IMM-urilor, mizând pe dezvoltarea noilor tehnologii (internet şi digital banking) şi având o răspândire teritorială selectivă, operând cu 33 de sucursale la nivel naţional. Idea Bank face parte din Getin Holding, unul dintre cele mai dinamice grupuri financiare listat la Warsaw Stock Exchange (MWIG 40 index), cu operaţiuni extinse în Europa Centrală şi de Est.