Când o persoană intră pe site-ul unei anumite companii, aceasta ştie totul despre ea, inclusiv ce a făcut în ultimii ani, a afirmat, miercuri, managerul de Resurse Umane al companiei. Echipa internă de marketing intern a companiei acţionează astfel pentru targetarea clienţilor.
Când o persoană intră pe site-ul eMAG, compania ştie totul despre ea, inclusiv ce a făcut în ultimii ani, a afirmat, miercuri, managerul de Resurse Umane al companiei, Cosmin Dodoc, la conferinţa internaţională HR Uncovered.
Întrebat despre strategia de profilare a angajaţilor, reprezentantul eMAG a explicat că echipa internă de marketing a companiei acţionează atât pe acest segment, cât şi pe targetarea clienţilor.
”Pe zona de profilare de angajaţi lucrăm cu echipa noastră de marketing. Noi funcţionăm şi ca o agenţie internă de marketing, nu lucrăm cu agenţii, avem o echipă de marketing foarte puternică, fie că vorbim de research, fie că vorbim de targetare. În momentul în care intri pe eMAG, noi cam ştim totul despre tine, ce ai făcut ultimii ani, aşa că…”, a afirmat Cosmin Dodoc.
Ulterior, reprezentantul eMAG a precizat că a făcut această afirmaţie ”doar ca om de Resurse Umane”.
”Gândiţi-vă cât de greu e să găseşti un produs într-un hipermarket cu câteva zeci de mii de produse! Drumul este cu atât mai dificil de găsit într-un magazin online cu peste şase milioane de produse. Utilizăm tehnologia să îl ajutăm pe client să îşi găsească repede produsul dorit şi să i se livreze în cele mai bune condiţii. La asta mă refeream când am zis de istoricul clientului pe site”, a explicat Cosmin Dodoc.
Pe de altă parte, reprezentantul eMAG a subliniat că, pentru această companie, oamenii ”nu sunt nişte roboţi”.
”Lucrăm cu echipa internă inclusiv pe zona de campanii media sau pe campanii pe social media, facem profilare cu ei, că vorbim de targetare 18-22 de ani, call-center, adică ne ajută foarte mult pe zona asta, şi inputul lor e foarte valoros. Da, cu down-size-ul de rigoare: în momentul în care clientul e pe primul loc, echipa noastră de marketing s-ar putea să ne ajute puţin mai greu decât dacă am lucra cu cineva extern, dar încercăm să dezvoltăm competenţele astea inclusiv în echipa de HR. Am specializat pe cineva pe zona de digital, cumva să ‘furăm’ knowledge-ul din echipa de marketing şi să îl aducem la noi să ne descurcăm de unii singuri. Să ştiţi că nu este doar despre date, e şi despre oameni, de asta suntem aici. Oamenii nu sunt nişte roboţi aici”, a încheiat managerul pentru Resurse Umane al companiei.