eMAG, unul dintre cei mai mari vânzători de carte din România

eMAG, cel mai mare magazin online din România, lansează o nouă categorie de produse prin conceptul Marketplace, devenind unul dintre cei mai mari vânzători de carte din România, după diversitatea ofertei.

Peste 20.000 de titluri din toate domeniile, de la beletristică sau artă, până la carte şcolară şi tehnică, de la peste 500 de edituri, sunt disponibile permanent în stoc începând de astăzi.
 
Cărţile se numără printre primele produse comercializate pe Internet în România. Cu toate acestea, volumul investiţiilor realizate până acum în acest segment a fost limitat. În contextul trendului ascendent pe care îl înregistrează vânzările online de carte la nivel mondial, investiţia în piaţa online de carte va reprezenta o direcţie strategică pentru eMAG.
 
„Cărţile sunt o categorie foarte interesantă în comerţul online datorită potenţialului semnificativ de dezvoltare şi la noi. Targetul pe care ni l-am propus este să devenim cel mai mare vânzător de carte din România în maxim un an,” a declarat Radu Apostolescu, Vicepreşedinte, Director de Dezvoltare eMAG.  
 
Noua categorie va fi disponibilă prin platforma Marketplace, ca urmare a parteneriatului pe care eMAG l-a semnat cu Libris, o companie cu o tradiţie şi experienţă de 20 de ani în domeniul distribuţiei de carte atât prin librăriile proprii cât şi către biblioteci sau instituţii de cultură şi învăţământ. Libris a dedicat şi va dezvolta capacităţi logistice speciale pentru operarea categoriei de cărţi din eMAG Marketplace.
 
“Piaţa cărţii reprezintă un domeniu provocator, atât timp cât eşti pus în situaţia de a  vinde clienţilor nu doar nişte produse obişnuite ci mai degrabă de a le facilita accesul la cultură şi dezvoltare profesională. În plus, clienţii din mediul online sunt  la curent cu tot ce este nou, au acces rapid la informaţie şi aşteptări pe măsură. Succesul în vânzarea online de carte depinde aşadar de aceste două exigenţe: a depăşi condiţia de vânzător, a deveni un librar autentic, atent la detalii şi pasionat de lectură şi, în acelaşi timp, a respecta cerinţele dinamismului impuse de mediul online. Libris a dovedit, prin experienţa acumulată în timp, că îndeplineşte ambele exigenţe,” a declarat  Laura Orozan, Administrator  Departament Vânzări Online  Libris.
 
„În primele două săptămâni de la momentul lansării, toate cărţile vor beneficia de un discount promoţional de 20% din preţul recomandat de vânzare, urmând ca după această perioadă clienţii eMAG să se bucure de fiecare lansare de carte din România precum şi de alte promoţii interesante,” a spus George Ianculescu, Project Manager eMAG Marketplace.
 
Clienţii pot achiziţiona titlurile preferate prin comenzi online sau telefonice în call-center-ul eMAG. Livrarea comenzilor se va efectua la nivel naţional, rapid, prin curierat door-to-door, iar orice comandă plasată până în ora 18 va fi livrată personal clientului în cursul zilei următoare. Ambalarea în vederea transportului se face în cutii speciale care asigură perfect integritatea cărţilor până la destinaţie.
 
Noua ofertă de cărţi aduce şi un plus de beneficii afiliaţilor eMAG – site-uri de conţinut sau bloguri personale – prin acordarea unui comision de 8% din vânzările de carte generate de aceştia în programul eMAG Profitshare.