În depozitul eMAG de lângă Bucureşti există 5,5 milioane de produse, iar dintre acestea 2 milioane vor intra în oferta de Black Friday. În jur de 1.100 de persoane lucrează în aceste zile în depozitul eMAG şi se fac teste la platforma de sortare care a costat 4 milioane de euro. Lângă platforma de sortare se află un spaţiu de depozitare amenajat pe 3 etaje cu o suprafaţă de 32.000 de metri pătraţi. Coletele se mişcă cu o viteză de 2m/s, iar coletele comandate de pe aceeaşi adresă sunt grupate în aceeaşi celulă. Într-o zi normală întră şi ies între 50.000 şi 60.000 de produse din depozit, însă în această perioadă vorbim de volume de 200.000 de produse.
Marfa din depozitul eMAG este preluată de curieri care o transportă în propriile hub-uri, iar de acolo este livrată clienţilor. Conform, oficialilor eMAG absolut toate coletelele vor fi livrate până în data de 30 noiembrie, iar cei care vor opta opta şi pentru ridicarea din showroom.
eMAG are o suprafaţă de 125.000 de metri pătraţi atunci când vine vorba de depozite. Cel mai mare este cel de lângă Bucureşti, care are 43.000 de metri pătraţi. Depozitul este închiriat de la P3, un investitor specializat, dezvoltator şi manager de proprietăţi de logistică din Europa. P3 este deţinut de către GIC, Fondul Suveran al statului Singapore.