Embargoul va fi aplicat până la 5 august a.c., dar va putea fi ridicat mai devreme dacă Rusia va adopta o decizie similară în privinţa mărfurilor ucrainene. Produsele supuse embargoului vor fi carnea, peştele, brânza, cafeaua, ţigările, alcoolul, ceaiul, dulciurile, cosmeticele, echipamentele pentru căile ferate şi locomotive, se precizează în decretul guvernului de la Kiev.
Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk anunţase la sfârşitul anului 2015 că executivul său va lua răspunde cu măsuri similare la embargoul alimentar impus de Moscova, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. La 21 decembrie, prim-ministrul rus Dmitri Medvedev confirmase că ţara sa va extinde la Ucraina embargoul asupra produselor alimentare impus statelor occidentale, măsura urmând să se aplice de la 1 ianuarie, data intrării în vigoare a acordului de liber schimb între Kiev şi Uniunea Europeană.
În plus, Moscova a decis să excludă Kievul din zona de liber schimb în vigoare între mai multe state ex-sovietice. În practică, mărfurile provenite de pe teritoriul ucrainean nu vor putea trece frontiera rusă fără taxe vamale, al căror procent mediu va fi de 7%. În replică, Ucraina a introdus de sâmbătă, pentru un an, taxe vamale la produsele ruseşti, fără a preciza însă nivelul lor.