Prim-ministrul Emil Boc a declarat, vineri, că Guvernul va face analize de cost şi beneficiu pentru a stabili exact numărul de salariaţi pe care trebuie să-l aibă companiile de stat şi regiile autonome şi a subliniat că acestea "nu sunt societăţi de caritate".
Premierul a menţionat că Guvernul va face un plan de restructurări până la finalul lunii iulie, începând cu regiile autonome şi companiile de stat care produc cele mai mari pierderi.
"Nu pornim de la un număr de oameni care trebuie să fie disponibilizaţi, nu acesta este obiectivul reformei. Reforma este să avem atâţia oameni câţi sunt necesari în fiecare companie, în fiecare regie de stat. (…) E vorba de un plan de restructurare până la sfârşitul lunii iulie pentru toate companiile care se află în subordinea statului. Evident că vom începe cu cele mai importante şi până la sfârşitul lunii iulie vor fi finalizate şi celelalte. Analizele de cost – beneficiu şi standardele aplicate ne vor spune exact câţi oameni trebuie să fie în fiecare companie sau regie autonomă", a explicat premierul.
El a subliniat că este timpul ca aceste companii de stat trebuie să intre pe profit.
"Din nefericire, de 20 de ani aceste companii de stat au fost obişnuite să cheltuie banul public fără să le tragă nimeni la răspundere. Nu se va mai putea în viitor acest lucru, pentru că ce trebuie să înţeleagă fiecare român este că aceste regii consumă banii din impozitele şi taxele noastre, pentru că sunt subvenţionate de către stat. Aceşti bani trebuie să meargă în bugetul de stat pentru investiţii, salarii, pensii, iar companiile de stat care desfăşoară activitate economică trebuie să facă performanţă. De aceea sunt societăţi comerciale, nu societăţi de caritate sau de alt fel", a afirmat Emil Boc.
SURSA: Agerpres