Trei locuri libere la CCR. Cine le vrea și cine are șanse să le ocupe?

Emil Boc ar putea deveni judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). În această vară, trei locuri vor fi libere, iar mai mulți candidați sunt interesați de ele.

Mai exact, mandatele a trei judecători de la Curtea Constituțională a României (CCR) – Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga – se încheie în curând, iar competiția pentru locurile rămase libere este deja în desfășurare.

Printre cei care ar putea ocupa aceste poziții se numără Emil Boc, primarul Clujului, Mihai Busuioc, șeful Curții de Conturi, și Csaba Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării, potrivit unor surse politice citate de Antena 3 CNN. Nominalizarea unui judecător revine Președintelui României, iar celelalte două posturi sunt alocate PSD și UDMR.

Emil Boc
Emil Boc (SURSA FOTO: cor.europa.eu)
Mihai Busuioc, șeful Curții de Conturi
Mihai Busuioc (SURSA FOTO: Curtea de Conturi)
Csaba Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării
Csaba Asztalos (SURSA FOTO: Facebook, Asztalos Csaba)

Cum se împart funcțiile?

Partidul Social Democrat (PSD) – Robert Cazanciuc este favorit, dar Mihai Busuioc, actualul președinte al Curții de Conturi, își dorește și el postul. Decizia finală îi aparține lui Marcel Ciolacu.

Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) – Patru candidați sunt în cursă, dar Csaba Asztalos este considerat principalul favorit pentru a-l înlocui pe Attila Varga.

Lupta pentru aceste funcții este intensă, iar deciziile finale vor fi luate în următoarele luni.

Bătălia pentru numirea judecătorului CCR de către Președintele României: Emil Boc vs. Corina Corbu

Cea mai dificilă alegere va fi cea a judecătorului pe care trebuie să-l desemneze Președintele României. Surse politice din PNL spun că primarul Clujului, Emil Boc, își dorește acest post și chiar vrea să devină președintele CCR, în locul lui Marian Enache. Deși nu s-a discutat oficial, au existat deja discuții neoficiale în partidul politic.

Pe lângă el, și Corina Corbu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), ar vrea această funcție. Ea și-ar fi exprimat dorința în cadrul unor discuții cu Ilie Bolojan.

Deocamdată, nu s-a luat o decizie clară. Problema este că noul judecător CCR își va prelua mandatul după schimbarea Președintelui României. Dacă viitorul președinte al României nu va fi Crin Antonescu, Ilie Bolojan se teme că numirea ar putea fi anulată și înlocuită cu altcineva.

Vă reamintim că mandatul unui judecător la Curtea Constituțională a României (CCR) durează nouă ani de zile.