Guvernul depune toate eforturile pentru asigurarea unui mediu de afaceri stabil şi atractiv în România, chiar dacă şi ţara noastră a fost afectată de criza economică, la fel ca majoritatea statelor membre UE, a declarat, luni seară, premierul Emil Boc, în discursul rostit la recepţia organizată de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenţei.
"Datele ne arată că recesiunea s-a încheiat şi ne îndreptăm către ieşirea din criza economică. Chiar astăzi am primit o veste bună, România dobândind statutul de investment grade, ceea ce confirmă corectitudinea măsurilor pe care le-am luat în ultimii doi ani şi asigură un traseu sănătos din punct de vedere economic al României", a spus premierul Emil Boc, făcând referire la ridicarea, luni, a ratingului ţării noastre de către agenţia Fitch.
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, luni, înaintea recepţiei organizate cu ocazia Zilei Independenţei, că preocupările cele mai mari ale companiilor americane referitoare la corupţia din România sunt legate în special de decizii şi licitaţii ministeriale.
"Cele mai mari preocupări ale companiilor americane sunt legate de deciziile ministeriale şi licitaţii în mod special, unde ei au sentimentul că acestea sunt câştigate de competitori pentru că au făcut ceva nepotrivit", a spus ambasadorul SUA, adăugând că oamenii de afaceri americani au formulat, în ultimii ani, şi plângeri către justiţia română legate de aceste cazuri de corupţie.
Totodată, el a afirmat că toţi ambasadorii americani din România ultimilor 15 ani au semnalat problema corupţiei, iar declaraţiile sale pe această temă din ultima perioadă nu reprezintă neapărat un subiect nou, aceasta fiind preocuparea majoră a companiilor americane prezente deja sau interesate să investească în ţara noastră.
De asemenea, ambasadorul SUA a arătat că sunt şi o serie de îmbunătăţiri în lupta împotriva corupţiei, în România existând şi oameni care lucrează în acest domeniu şi vor să schimbe această realitate.
‘Există lideri în acest Guvern care luptă din greu ca să schimbe lucrurile. Ministrul Predoiu de la Justiţie este unul dintre ei’, a spus ambasadorul Gitenstein.
SURSA: Agerpres