Prezent la lucrările Comisiei naţionale de agricultură a Partidului Democrat Liberal, şeful Executivului a făcut o prezentare a contextului economic general şi a efectelor pe care le are asupra României.
‘Lucrurile în lume, în loc să se îmbunătăţească, s-au înrăutăţit şi nici nu sunt semne că în perioada imediat următoare se vor îmbunătăţi. Dimpotrivă. Nu se arată vremuri bune şi senine în Europa şi în lume’, a afirmat premierul.
El a făcut referire la măsurile de austeritate luate de România, cu mult înaintea altor state, ceea ce a ‘curmat evoluţia negativă’ a ţării noastre.
‘Anul trecut, noi am curmat evoluţia negativă a României spre colapsul economic, cu preţul greu plătit de români. Şi vreau să le mulţumesc în primul rând românilor, pentru că ei au salvat România de la colapsul economic – prin faptul că am înţeles împreună că putem salva ţara doar punând degetul pe rană atunci când a trebuit. Dacă România nu lua măsurile acelea, astăzi ţara ar fi avut un deficit bugetar de minus 14%. Azi îl are de minus 4,4%, deci o diferenţă de aproape 10 procente. Gândiţi-vă cine ar fi împrumutat ţara noastră cu asemenea sumă uriaşă de bani doar ca să consume? Nimeni. Ţări din Uniunea Europeană nu primesc bani darămite România, o ţară recent intrată în UE. Ce alternativă am fi avut noi ca partid? Aveam alternativa de a nu face nimic. Şi atunci şi ţara s-ar fi scufundat din punct de vedere economic, iar partidul ar fi dispărut’, le-a explicat Emil Boc democrat-liberalilor prezenţi la reuniunea de la Călăraşi.
El a susţinut că România este pe creştere economică, în jur de 1,5%, are un deficit bugetar pe care şi-l poate finanţa, iar pentru 2012 prognoza de creştere economică va fi stabilită la mijlocul lunii octombrie.
‘În mod normal, ar fi trebuit ca în 2012 să avem o creştere economică între 3,5 şi 4%. Din nefericire, peste tot în Europa şi în lume se reevaluează criza datorită turbulenţelor economice. Împreună cu partenerii europeni vom face şi noi această evaluare, după care vom înainta bugetul Parlamentului în coordonatele indicatorilor de creştere economică pe care îi vom avea. De aceea vreau să ştiţi că deficitul bugetar va fi sub 3%, iar România se va împrumuta şi mai puţin în 2012 în comparaţie cu 2011. Anul trecut am avut un deficit bugetar de 6,5%, anul acesta îl avem de 4,4%. La anul va fi sub 3%. Asta înseamnă că ţara, încetul cu încetul, îşi reduce împrumuturile şi poate să îşi susţină creşterea economică’, a precizat Boc.
Şeful Executivului a susţinut, de asemenea, că în plan intern direcţia economică este una bună, orientată spre investiţii şi locuri de muncă.
‘Aici nu trebuie inventată apa caldă. Nu trebuie laureaţi ai premiilor Nobel să vină şi să ne spună ce trebuie să facem ca să putem avea locuri de muncă. Ce s-a făcut peste tot în lume facem şi noi. Orientarea cu prioritate a banilor către investiţii’, a explicat Emil Boc.
SURSA: Agerpres