Fostul premier Emil Boc consideră că nu există motive pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu şi că avizul Curţii Constituţionale a României (CCR) este unul negativ.
"Punctul meu de vedere este că avizul este şi rămâne negativ, că nu sunt încălcări ale Constituţiei în sensul art. 95 şi ca atare din punct de vedere juridic şi constituţional suspendarea nu se justifică", a declarat, vineri, Emil Boc.
Fostul premier democrat-liberal a mai spus că în decizia sa, Curtea a dat un răspuns la fiecare punct din cele şapte acuzaţii formulate şi că "analiza acestor răspunsuri arată clar că preşedintele nu a încălcat Constituţia".
Totodată, Emil Boc cere Avocatului poporului "să sesizeze CCR cu privire la neconstituţionalitatea OUG de modificare a Legii referendumului".
Sursa: Agerpres