Executivul va acorda, pentru lunile de iarnă, subvenţia la energia termică furnizată în sistem centralizat populaţiei, a anunţat, joi, la Cluj-Napoca, premierul Emil Boc.

”Subvenţiile pentru termoficare vor merge mai departe. Anul acesta, ca şi în anul anterior, va fi, pe de-o parte, o subvenţie de până la 45%, pe care o primesc primăriile la combustibil. Populaţia va primi subvenţia pentru căldură în funcţie de venituri. Am cerut Guvernului şi colegilor mei care se ocupă de echipa interministerială să pregătească o nouă strategie, astfel încât subvenţia pe viitor să fie acordată numai celor care au nevoie de susţinere din partea statului şi să nu mai fie plătită nediferenţiat, cum s-a procedat în ultimii zece ani, când a fost acordată şi celor care au venituri mari. În toamna acestui an, se va merge încă pe această formulă. Pe de altă parte, primăriile trebuie să aibă resursele necesare pentru a achiziţiona, din timp, combustibilul”, a precizat primul ministru.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, în luna mai, după finalizarea negocierilor cu FMI, un pachet de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, printre care şi diminuarea severă a subvenţiilor la încălzire, prin direcţionarea fondurilor doar spre persoanele cu venituri reduse.

SURSA: Agerpes