Emil Boc, primarul Clujului, exclude posibilitatea unei rupturi în interiorul PNL, în cazul în care Ludovic Orban ar câștiga șefia partidului.
Jurnalistul Ion Cristoiu este de părere că se va crea o ruptură în interiorul PNL, în cazul în care Ludovic Orban va câștiga șefia partidului.
Dacă la conducerea PNL va ajunge Florin Cîțu, Ion Cristoiu spune că Ludovic Orban va dispărea de pe scena politică.
Emil Boc l-a contrazis pe Ion Cristoiu într-o intervenție la Antena 3, spunând că nu este de acord cu acest punct de vedere și că exclude această variantă.
”Cu tot respectul pentru maestrul Cristoiu, nu pot fi de acord cu domnia sa din niciun punct de vedere. În primul rând, nu am înțeles de ce Premierul, care este al patrulea om în stat, ar trebui să se suspende, pentru că este într-o competiție politică și președintele Camerei Deputaților, care este al treilea om în stat, nu ar trebui să se suspende.
Pe de altă parte, știm că nu poți să disociezi calitatea politică de calitatea guvernamentală sau parlamentară pe care o are un om. Premierul, când merge în teritoriu, se întâlnește cu prefecții, se întâlnește și cu cei care realizează vaccinarea.
Nu se pune problema ruperii PNL. Este exclus acest lucru. Acest partid va ieși în septembrie mai consistent și mai bine întărit decât a fost vreodată.
Competiția aceasta internă este doar o competiție corectă între colegi, pentru viitorul acestui partid pe care noi îl reprezentăm, dar cu impact major și pentru destinul României și al românilor în anii care urmează.
Nu împărtășesc sub nicio formă acest punct de vedere. Cred într-o echipă care va câștiga și acea echipă va întinde mâna în secunda în care se anunță rezultatul celui care a pierdut și împreună merg mai departe. Despre asta este vorba în PNL și în această competiție”, a declarat Emil Boc, potrivit sursei citate.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin.