Emil Goța, directorul general al Elis Pavaje, un business înființat și dezvoltat în ultimii 25 de ani, este unul dintre managerii care și-a adaptat afacerea la realitățiile pieței neavând “așteptări” de la niciun guvern.
Revista Capital a vorbit cu peste 30 de reprezentanţi ai mediului de afaceri despre noul Guvern, despre măsurile economice adoptate sau anunţate şi despre modul în care o să performeze afacerile în care sunt implicaţi. Citiţi răspunsurile lor într-o serie de interviuri individuale pe capital.ro.
Capital: Care credeți că va fi impactul creșterii salariului minim și cum
afectează businessul pe care îl dețineți și conduceți?
Emil Goța: Vom face analize de impact asupra bugetului și vom lua în considerare și efectele sociale ale acestei măsuri. Acum este prematur să spunem ce impact va avea.
Capital: Ce așteptări aveți de la noul guvern?
Emil Goța: Cuvântul “așteptări” nu face parte din structura mea de manager. Am învățat, în 25 de ani de la înființarea companiei, să ne adaptăm la realitățile politico – economice ale guvernărilor. Unul dintre principiile noastre de bază este cel al neimplicării politice și al echidistanței. Avem încredere în produsele și serviciile noastre, piața construcțiilor este în creștere și, în funcție de cum va guverna noua clasă politică aflată la conducere, vom ști să acționăm prompt și să ne adaptăm astfel încât să continuăm dezvoltarea companiei.
Capital: Enumerați 5 priorități pe care le considerați necesare sectorului în care activitați și care ar trebui implementate în decursul acestui an?
Emil Goța: Prioritățile sectorului sunt binecunoscute de ani. Avem încredere că se vor găsi soluții pentru rezolvarea acestora.
Capital: Cum estimați că va evolua businessul pe care îl conduceți în acest an?
Emil Goța: Cifrele de final de an 2016 arată că ne-am atins obiectivele de creștere și dezvoltare, pe un fond ascendent al pieței construcțiilor. Pe fondul solicitărilor din piață, al interesului crescut pentru produse de pavaj de calitate și bazându-ne pe investițiile aflate în curs am bugetat un nivel de plus 14% față de anul trecut. Piața de pavaj din România este departe de a fi atins pragul de maturitate, ceea ce ne permite să fim optimiști că 2017 dă un an bun. Mizez pe o creștere semnificativă a sectorului rezidențial și, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor și cerințelor clienților, în 2017 vom lansa noi produse.
Capital: Vi se pare că este amenințată stabilitatea financiară a României prin
aplicarea noului pachet de măsuri anunțat de Guvern?
Emil Goța: Așa cum am menționat anterior, sunt un manager preocupat de dezvoltarea companiei pe care o conduc. Las pe seama analiștilor politici și experților în macroeconomie analiza mediului politic actual și impactul pe care îl vor avea măsurile anunțate de guvern.