Emilia Bunea a fost numită chief executive officer al companiei Metropolitan Life, începând cu 1 iulie 2014. Ea preia funcţia de la Theodor Alexandrescu, care a deţinut-o timp de 9 ani.
Numirea Emiliei Bunea este în curs de aprobare din partea autorităţilor locale, se arată într-un comunicat al companiei.
Anterior acestei numiri, Emilia Bunea (44 ani) a fost chief financial officer la ING Group, segmentul ING Asigurari Europa, in sediul central din Amsterdam. Ea s-a alăturat grupului olandez în 2007.
Anterior, a ocupat pozitii ca director general adjunct şi CFO la Interamerican Group în perioada 2000-2007 şi roluri executive în cadrul companiilor Capital Securities şi Comtel Rom.
Theodor Alexandrescu (44 ani), care a condus operaţiunile Metropolitan Life din anul 2005, este numit CEO al MetLife Golf, cu sediul in Dubai, reprezentând 5 ţări: Kuwait, Quatar, Bahrain, Oman şi Emiratele Arabe Unite. Cariera sa la Metropolitan Life a început în anul 1999.