Emilia Ghinescu nu și-a mai văzut nepotul de ani de zile
Emilia Ghinescu, mama regretatei Elodia Ghinescu, decedată în urmă cu 17 ani, are inima sfâșiată de durere. Nu și-a mai văzut nepotul, pe unicul fiu al fiicei sale, de ani de zile. Patrick a rupt legătura cu bunica lui în urmă cu zece de ani. Speră să-l revadă pe 5 mai, cu ocazia sărbătoririi Sfintelor Paști.
Bunica lui s-a luptat pentru custodia lui în instanța de judecată. Ba chiar o și câștigase. Totuși, el a ales să locuiască la mătușa lui, sora lui Cristian Cioacă (tatăl său) și să preia numele de familie al acesteia, respectiv Ene.
„I-am văzut niște fotografii pe internet, el este un băiat bun și frumos, seamănă foarte mult cu Elodia, are privirea ei. Nu știu ce meserie va alege, dacă vrea să se facă tot avocat, eu îi doresc tot binele din lume, am auzit că este foarte deștept, a învățat foarte bine, este și sportiv. Eu îl iubesc foarte mult.
Îi plăcea să locuiască mai mult la sora lui Cristian Cioacă, se simțea mai bine, așa că cei de la Protecția Copilului ne-au anunțat că el vrea acolo și l-am lăsat, așa, cum a dorit el, să îi fie lui bine, suflețelul lui conta. A fost îngrijit, îmi zice lumea.
Dar sunt tare tristă că nu vine să mă vadă, să îmi bată la ușă. Nu s-o întreba și el: ”Măi, dar ce mai face bunica, mama mamei mele?”. Să vină, să mă întrebe de ea, să îi povestesc despre Elodia, să avem o legătură frumoasă, ca între bunică și nepot. Tare m-aș bucura să vină, într-o zi. Eu îl voi aștepta mereu”, a declarat Emilia Ghinescu pentru Playtech.
Mama Elodiei bănuiește că celelalte rude l-au influențat negativ, întorcându-l împotriva ei. În trecut, îi aducea nepotului ei haine și alte daruri, dar nu-l putea vedea.
Sora lui Cristian Cioacă o ținea mereu în fața porții. De fiecare dată, găsea o scuză ca să nu-l vadă pe Patrick.
„El era copil bun, mă iubea. După ce Patrick s-a mutat la mătușa lui, la sora lui Cristian Cioacă, nu a dorit să mă mai vadă, cred că a fost influențat negativ. Mă mai duceam cu daruri și cu hăinuțe, dar mă țineau la poartă, la căsuța lor de la țară, spuneau ba că doarme sau că nu e acolo.
Treptat, copilul s-a înstrăinat de noi. Și eu aș fi putut să mă ocup de educația lui, am fost cadru didactic, atâția ani, și noi provenim dintr-o familie de intelectuali”, a mărturisit ea.
Patrick și-a schimbat numele de familie
Băiatul a ales să-l cheme „Patrick Ene”, ci nu „Patrick Cioacă”, având în vedere trecutul tatălui său. Emilia Ghinescu spune că băiatul a făcut o alegere bună, în acest caz.
Băiatul merită o viaţă liniştită şi neafectată de drama care a avut loc în familia sa. Mama Elodiei mai spune că are o mare dorinţă: aceea ca Patrick să devină avocat.
„A procedat bine copilul că a preluat numele Ene, din familia care l-a crescut. Este sigură informația că nu mai poartă numele tatălui său.
Nici Cristian Cioacă nu trebuie să fie supărat pentru gestul fiului său. Băiatul merită o viață liniștită, să-și facă viitorul lui. M-aș bucura să devină tot avocat, ca mama lui”, a zis bunica lui.