Emiratele Arabe Unite sunt pe cale să testeze o tehnologie foarte avansată, însă destul de neobișnuită. Este vorba despre utilizarea dronelor pentru a provoca precipații, în contextul în care națiunea se confruntă cu rezerve îngrijorător de scăzute ale apelor în mari orașe precum Dubai. Daca experiementul va avea succes, acest moment va marca o nouă eră în capacitatea oamenilor de a controla vremea.
Emiratele Arabe Unite continuă să paveze drumul către viitor
Dronele respective zboară până în nori unde declanșează șocuri electrice pentru a produce ploaie, conform informațiilor transmise de către futurism.com
Este demn de menționat că națiunea utilizeaeză deja însămânțarea norilor, tehnologie care induce condensarea și creează nori, însă dronele ar permite țării un control și mai vast asupra circuitului apei în natură.
Dronele pot altera încărcătura electrică a picăturilor de apă
Oamenii de știință de la Universitatea din Reading, Regatul Unit, au ajutat la dezvoltarea unor drone care pot zbura până în nori. Acestea pot altera încărcătura electrică a picăturilor de apă.
Acestea se vor atașa unele de altele „ca părul uscat de o perie”, explică Maarten Ambaum, cercetător la Universitatea din Reading. „Pânza freatică se reduce drastic în Emiratele Arabe Unite și scopul tehnologiei acesteia este să încerce să ajute prin precipitații”, a completat Ambaum.
În cazul în care tehnologia va funcționa, ar putea ajuta la refacerea resurselor de apă din orașele mari precum Dubai.
„Echipate cu instrumente care emit electricitate și senzori adaptați, aceste drone vor zbura la altitudini joase și vor livra încărcătură electrică la moleculele de aer, fapt ce ar trebui să încurajeze precipitațiile”, a declarat Alya Al-Mazroui, director al programului de cercetare pentru intensificarea ploii din Emiratele Arabe Unite.
Sistemele de modificare a vremii sunt destul de controversate, chiar dacă însămânțarea norilor este folosită de zeci de ani. Experții sunt îngrijorați în legătură cu folosirea incorectă a tehnologiei respective, din cauza repercusiunilor geopolitice, mai ales în cazul Chinei.
Totuși, tehnologia de controlare a vremii are o întrebuințare clară în momentul de față: aprovizionarea cu apă a orașelor mari din deșert care sunt în pericol de a rămâne fără apa apărută în mod natural, arată sursa menționată.
Sursă foto: Dreamstime