Emiratele Arabe Unite (EAU) au abrogat o lege privind boicotarea Israelului după ce cele două ţări au anunţat la jumătatea lui august normalizarea relaţiilor lor, a anunţat sâmbătă agenţia de presă oficială Wam din EAU, relatează AFP.

Preşedintele EAU, şeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan, a abrogat printr-un decret „legea federală nr. 15 din 1972 privind boicotarea Israelului şi sancţiunile care decurg de aici”, a relatat Wam.

„Va fi permis să se introducă, să se schimbe şi să se deţină bunuri şi produse israeliene de orice tip în Emirate şi să fie comercializate”, precizează decretul.

Acordul de normalizare în Abu Dhabi şi statul Israel, anunţat pe 13 august de preşedintele american Donald Trump, a fost denunţat ca „o lovitură de cuţit” în spatele palestinienilor şi a fost mai mult sau mai puţin bine primit de capitalele arabe, notează AFP.

Acest acord face din EAU prima ţară din Golf şi a treia ţară arabă care stabileşte relaţii cu Israelul după Egipt (1979) şi Iordania (1994).

Companiile şi persoanele private din Emirate pot acum încheia acorduri cu companii şi persoane rezidente în Israel, a indicat Wam, subliniind că această decizie vizează „sporirea cooperării comerciale şi diplomatice cu Israelul”, scrie Agerpres.

O delegaţie israeliano-americană urmează să se deplaseze luni în EAU cu „primul zbor comercial direct” între Tel Aviv şi Abu Dhabi, au indicat vineri surse concordante de la Ierusalim.

În cadrul acordului de normalizare, Israelul a acceptat să suspende anexarea noilor teritorii în Cisiordania ocupată, dar premierul israelian Benjamin Netanyahu a dat asigurări că nu va renunţa la acest lucru pe termen lung.