Cine credea ca criza financiara va ajunge intr-un moment atat de delicat, incat Fondul Monetar International ar avea nevoie de bani de undeva? Iar o tara atat de mica in aparenta, precum Qatarul, ar putea sa joace rolul de salvator al lumii.
Premierul britanic Gordon Brown s-a deplasat in micul emirat din Golful Persic, unde s-a intalnit cu omologul sau Sheikh Hamad bin Jassim al-Thani, pe care a incercat sa-l convinga sa ajute FMI cu un imprumut. Potrivit premierului britanic, FMI ar avea nevoie de cateva sute de miliarde de dolari pentru a putea, la randul lui, sa imprumute economiile vulnerabile, aflate in prezent in dificultate. Gordon Brown s-a gandit ca un ajutor pentru FMI ar putea sa vina de la tari care dispun de lichiditati, precum Arabia Saudita, Qatar sau RP Chineza.
Partenerii de discutie din Qatar s-au aratat interesati de a fi salvatorii lumii, iar dupa intrunire, premierul Sheikh Hamad a declarat ca „suntem de acord sa conlucram, mai trebuie sa stabilim o metodologie pentru a rezolva aceasta criza. Locuim in aceeasi lume. Qatarul nu trebuie sa fie exclus, iar din acest motiv trebuie sa colaboram”.