Emisiile de CO2 s-au redus cu 2% în UE, însă a crescut excedentul de drepturi de emisie

Emisiile de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţiile incluse în sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii de CO2 s-au redus cu 2% în 2012, însă excedentul de drepturi de emisie a crescut, a informat joi Comisia Europeană, într-un comunicat, potrivit EFE.

Comisarul european pentru combaterea schimbărilor climatice, Connie Hedegaard, a apreciat ca pozitivă reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, însă şi-a exprimat regretul privind ‘accentuarea dezechilibrului dintre ofertă şi cerere’.

Potrivit acesteia, excedentul ajunge la aproape două miliarde de drepturi de emisie, iar aceste date arată necesitatea ca Parlamentul European şi Consiliul să acţioneze ‘cu celeritate’ în ceea ce priveşte amânarea licitaţiei privind noi drepturi de emisie.

Comisia Europeană a propus în luna noiembrie amânarea scoaterii la licitaţie a unui număr de 900 de milioane de certificate de emisii, pentru a echilibra cererea şi oferta şi pentru a reduce volatilitatea preţurilor acestor titluri. ‘Nu trebuie să inundăm o piaţă care este deja suprasaturată’, declara cu acel prilej Connie Hedegaard.

În schimb, Parlamentul European a respins propunerea, fapt pentru care aceasta va trebui să fie dezbătută din nou în comisiile parlamentare.

Sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii de CO2 cuprinde peste 12.000 de centrale electrice şi instalaţii industriale din cele 27 de state ale UE, Norvegia şi Liechtenstein, precum şi emisiile ce rezultă în urma curselor aeriene efectuate între aeroporturi din aceste ţări şi zone strâns legate de ele.

Potrivit datelor oferite joi de executivul european, emisiile verificate de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţii fixe şi-au continuat prăbuşirea în 2012, ajungând cu aproximativ 2 % sub nivelul din 2011. Emisiile verificate comunicate de companiile aeriene au atins aproape 84 de milioane de tone.

Comisia Europeană a subliniat că întreprinderile au respectat, în general, normele sistemului de comercializare.

În ceea ce priveşte aviaţia, sector inclus pentru prima dată în program în 2012, operatorii responsabili pentru mai bine de 98 % din emisiile provenite de la avioane au adoptat cu succes măsurile necesare.

Excedentul de drepturi de emisie s-a dublat în 2012 în urma unei ‘combinaţii de factori’ şi a trecut de la 950 de milioane, la sfârşitul lui 2011, la aproape 2 miliarde, la sfârşitul anului trecut.

SURSA: Agerpres