Executivul de la Bruxelles continuă să ia măsuri în vederea sprijinirii europenilor afectaţi de criza pandemică şi a protejării locurilor de muncă de pe teritoriul UE.
Obligaţiuni în valoare de 9 miliarde de euro. Scadenţa este în iunie 2036
Astfel, miercuri, 10 martie, Comisia Europeană a anunţat că a emis obligaţiuni în valoare de 9 miliarde de euro într-o singură tranşă, scadentă în iunie 2036, în cadrul Instrumentului SURE al UE. Totul a fost făcut pentru a proteja locurile de muncă şi lucrătorii şi pentru a atenua consecinţele socio-economice negative grave ale pandemiei de COVID-19, se arată într-un comunicat de presă.
Emisiunea de miercuri este cea de-a doua din anul 2021 şi a cincea emisiune de obligaţiuni realizată în cadrul instrumentului SURE. Obligaţiunea s-a bucurat de un viu interes din partea investitorilor, astfel că s-au obţinut din nou condiţii foarte bune în materie de preţ, care sunt transferate direct statelor membre ale UE.
Johannes Hahn, comisarul responsabil cu Bugetul şi Administraţia: “Cea de-a cincea obligaţiune emisă în cadrul Instrumentului SURE al UE completează povestea de succes a UE în calitate de emitent şi debitor la scară largă. Aceasta reprezintă un nou semnal care ne dă încredere că şi colectarea de fonduri pentru NextGenerationEU va fi o reuşită.
Emiterea de obligaţiuni sigure şi durabile în cadrul SURE şi al NextGenerationEU reprezintă un element central al eforturilor noastre de a sprijini redresarea Uniunii Europene şi de a le oferi în continuare o mână de ajutor întreprinderilor şi cetăţenilor noştri.”
În calitate de debitor, Comisia Europeană se bucură de sprijin din partea investitorilor
Obligaţiunea pe 15 ani a fost suprasubscrisă de aproape 10 ori. Preţul a fost stabilit la un randament de 0,228%, iar aceste condiţii favorabile sunt transferate direct statelor membre beneficiare. Interesul viu pentru această nouă obligaţiune pe 15 ani demonstrează faptul că, în calitate de debitor, Comisia se bucură de sprijin din partea diverşilor investitori. Această realizare survine în contextul volatilităţii recente de pe pieţele de capital şi al creşterii ratelor dobânzilor la nivel mondial, scrie Agerpres.
Până în prezent şi în urma primelor patru emisiuni din cadrul instumentului SURE, 15 state membre ale UE au primit aproape 53,5 miliarde de euro sub formă de împrumuturi “back-to-back” în cadrul Instrumentului SURE. În urma tranzacţiei de astăzi, 16 state membre vor primi în total 62,5 miliarde de euro în cadrul SURE.
Executivul comunitar va încerca să mobilizeze, în 2021, peste 25 de miliarde euro prin emiterea de obligaţiuni în cadrul Instrumentului SURE al UE. Tot în cursul acestui an, Comisia urmează să lanseze şi operaţiuni de împrumut în cadrul NextGenerationEU, instrumentul de redresare în valoare de 750 de miliarde euro (la preţurile din 2018) sau de aproximativ 800 de miliarde euro în preţuri curente, pentru a contribui la construirea unei Europe mai verzi, mai digitale şi mai reziliente.
Comisia a acordat în total, până la această dată, 53,5 miliarde EUR către 15 state membre ale UE: Italia, Spania, Polonia, Grecia, Croaţia, Lituania, Cipru, Slovenia, Malta, Letonia, Belgia, România, Ungaria, Portugalia şi Slovacia, în urma a primelor patru emisiuni din cadrul Instrumentului SURE al UE.