Vineri, 17 martie, președintele francez Emmanuel Macron a avut o convorbire telefonică cu omologul său din Republica Moldova, Maia Sandu. Liderul de la Paris a reafirmat sprijinul pentru Chișinău, în contextul încercărilor de destabilizare din partea Rusiei, dar și pentru integrarea europeană.
Emmanuel Macron i-a transmis Maiei Sandu susţinerea sa în contextul „tentativelor ruse în scopul destabilizării” şi al „tensiunilor”, a comunicat Palatul Elysée.
Emmanuel Macron a salutat eforturile Republicii Moldova
În cadrul convorbirii telefonice, liderul de la Paris a salutat „eforturile” Republicii Moldova, candidată pentru admiterea în Uniunea Europeană, în sensul aplicării reformelor, în special în domeniul „justiţiei” şi pentru „îmbunătăţirea acţiunilor de combatere a corupţiei”, subliniază Preşedinţia Franţei, potrivit Le Monde.
Președintele Maia Sandu a acuzat în mai multe rânduri Moscova că încearcă să destabilizeze Republica Moldova.
Recent, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o rezoluție prin care a condamnat invazia militară rusă în Ucraina, atribuind mai multe atrocități trupelor ruse. Administrația Rusiei a recomandat însă Chișinăului să evite „retorica antirusă”, denunțând „informaţiile false” privind încercările sale de a destabiliza situația și a cerut cooperare, inclusiv în problema transnistreană.
Pe de altă parte, Administrația SUA a acuzat Rusia că intenționează să destabilizeze Republica Moldova și a anunțat că va oferi susținere țării prin transmiterea de informații și prin asistență.
Planul lui Vladimir Putin de a destabiliza Republica Moldova
Yahoo News, în colaborare cu alte instituţii media din Europa (Delfi din Estonia, ziarul suedez Expressen, Dossier Center, grup de investigaţie cu sediul la Londra, Kyiv Independent, RISE Moldova, Frontstory, VSquare, Süddeutsche Zeitung, Westdeutscher Rundfunk (WDR) şi Norddeutscher Rundfunk), a obţinut recent un document de strategie internă de la Administraţia Prezidenţială din Rusia, care dezvăluie planul strategic al lui Vladimir Putin prin care vor fi promovate interesele Rusiei în Republica Moldova, astfel încât, până în 2030, Republica Moldova să se afle sub tutela Guvernului de la Moscova.
Documentul este intitulat „Obiectivele strategice ale Federaţiei Ruse în Republica Moldova” și provine de la Direcţia pentru Cooperare Transfrontalieră a Kremlinului, instituție care a elaborat o strategie similară pentru a anexa Belarusul.
Strategia a fost concepută în toamna anului 2021 şi la ea şi-au adus contribuţia Statul Major General al Armatei din Rusia, Serviciul Federal de Securitate, Serviciul de Informații Externe și Directoratul Principal de Spionaj din Rusia.
Potrivit sursei citate anterior, ambiţiile geopolitice ale lui Vladimir Putin pentru Republica Moldova merg dincolo de simplele proteste organizate pentru destabilizarea Guvernului de la Chișinău. Strategia Rusiei pentru Republica Moldova se concentrează pe „contracararea încercărilor actorilor externi (în primul rând Statele Unite, ţările Uniunii Europene, Turcia şi Ucraina) de a interveni în afacerile interne ale Republicii Moldova, de a consolida influenţa NATO şi de a slăbi poziţiile Federaţiei Ruse”.