Emmanuel Macron se arată încrezător în viitorul Europei. În contextul vizitei sale de la Budapeste, președintele francez a declarat că Viktor Orbán este un adversar politic, dar este, în acelaşi timp, şi un partener european cu care trebuie să cooperăm pentru Europa.
Scopul Franţei este crearea unei Europe, care este puternică în lume, este absolut suverană, liberă în deciziile sale şi care îşi conduce propriul său destin, a declarat joi, la Paris, Emmanuel Macron, arată Nepszava.
Preşedintele francez a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă programul preşedinţiei de şase luni a ţării sale la Consiliul Uniunii Europene, care va începe pe 1 ianuarie. Este o coincidență deosebită că politicianul va prelua ștafeta unuia dintre legiuitorii importanți ai UE tocmai atunci când va începe campania electorală pentru realegerea sa.
Prima rundă a alegerilor prezidenţiale din Franţa va avea loc pe 10 aprilie. Macron nu şi-a anunţat încă candidatura pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al ţării. „Ne dorim o Europă umană”, a explicat Macron, referindu-se la una din prioritățile pentru următoarele șase luni, menţionând că respectarea statului de drept este o chestiune vitală pentru Uniunea Europeană.
Sunt necesare noi mijloace pentru garantarea democraţiei, a spus preşedintele francez, amintind printre aceste mijloace înfiinţarea unui fond al UE pentru sprijinirea jurnalismului independent şi de investigaţie.
Macron, despre Viktor Orbán
„Vom lupta pentru ca drepturile fundamentale să fie respectate şi mai mult”, a subliniat, precizând că anterior era de neconceput ignorarea într-o asemenea măsură a normelor comunitare în mai multe ţări. Răpunzând la o întrebare, Macron a amintit şi de întâlnirea sa de luni, la Budapesta, cu premierul ungar.
„Viktor Orbán este un adversar politic, dar este, în acelaşi timp, şi un partener european. Suntem douăzeci şi şapte şi indiferent ce decizii luăm (acasă), trebuie să conlucrăm pentru Europa. Obligaţia mea este să ajut la identificarea unui compromis”, a afirmat Emmanuel Macron. Referitor la programul preşedinţiei franceze a UE, preşedintele Franţei a declarat că preşedinţia franceză va pleda pentru extinderea listei infracţiunilor cu discursul instigator la ură, şi va propune adoptarea unei Carte privind condamnarea violenţei împotriva femeii.
Dat fiind faptul că Parisul acordă importanță înţelegerii istoriei, luptei împotriva falsificării istoriei, va propune, de asemenea, crearea unei rețele europene de academicieni independenți pentru a studia istoria europeană. Macron a semnalat că Franţa va depune o serie de moţiuni în vederea gestionării migraţiei şi a protecţiei frontierelor. Printre propuneri se va afla şi stabilirea unei capacități de răspuns în situații de urgență pentru a ajuta statele UE aflate în criză la frontierele lor.Potrivit preşedintelui francez, despre migraţie trebuie organizate în mod sistematic întâlniri politice şi trebuie înfiinţat un organism decizional, cum este şi Eurogrupul pentru zona euro.
Acest organism ar decide asupra măsurilor de urgență și a misiunilor Frontex la frontierele UE. Franța planifică organizarea unui summit extraordinar în martie cu privire la noul model economic și de creștere europeană, care se va baza pe experiențele acumulate în timpul pandemiei. Politicianul a mai spus că în prima jumătate a anului viitor ar trebui semnat acordul privind directiva menită să stabilească cadrul salariilor minime europene. Conferinţa privind viitorul Europei, care a fost propusă tocmai de Emmanuel Macron pentru regândirea obiectivelor şi funcţionarea UE, se va încheia anul viitor, în luna mai.