Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au soluția. Cei doi oficiali au propus luni un plan de relansare în Europa de 500 de miliarde de euro.
Planul ar urma să ajute țările să facă faţă impactului economic al noului coronavirus, care a aruncat Europa într-o recesiune de o amploare istorică, relatează AFP şi DPA, citate de agerpres.
„Pentru a susţine o relansare durabilă care restabileşte şi întăreşte creşterea în UE, Germania şi Franţa susţin crearea unui Fond de relansare ambiţios, temporar şi cu obiective precise” în cadrul viitorului buget al UE şi căruia să i se aloce „500 de miliarde de euro”, subliniază o declaraţie comună.
Ce se va întâmpla cu banii
Totodată, Emmanuel Macron a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă cu Angela Merkel, că iniţiativa franco-germană în valoare de 500 de miliarde de euro pentru oferirea de granturi ţărilor şi regiunilor cel mai grav afectate de criza coronavirusului este un pas major înainte, notează şi Reuters.
Banii ar urma să fie adunaţi în numele Uniunii Europene de pe pieţele de capital şi să se îndrepte către ţările cele mai afectate de criză în cadrul bugetului UE pentru perioada 2021-2027.
Un prim pachet, care prevede credite în valoare totală de până la 540 de miliarde de euro, a fost deja convenit de statele membre la începutul lui aprilie. Anunţul făcut luni priveşte sprijinul pe termen lung pentru reconstrucţia după pandemie.