Joe Biden și Emmanuel Macron „au discutat despre susţinerea pentru Ucraina, în contextul în care invazia brutală a Rusiei intră în al doilea an, inclusiv despre angajamentul de a furniza Ucrainei asistenţă în materie de securitate şi despre impunerea de costuri Rusiei”, a transmis Președinția SUA într-un comunicat.

Franța și SUA au reafirmat sprijinul pentru Ucraina

De asemenea, Președinția Franței a informat că cei doi președinți „au reafirmat determinarea de a furniza susţinere militară Ucrainei cât va fi necesar, pentru a obţine eşecul agresiunii ruse” și că „au reafirmat obiectivul comun de restabilire a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei”.

„În continuarea discuţiilor de la Paris, din 8 februarie, cu preşedintele Ucrainei şi cancelarul Germaniei, preşedintele Republicii a abordat cu omologul său american perspectivele de revenire a păcii în Europa, pe termen mai lung. Cei doi preşedinţi au discutat despre garanţiile de securitate care ar putea fi oferite Ucrainei în acest cadru”, a mai transmis Palatul Élysée, într-un comunicat oficial.

În cadrul conversației pe care au purtat-o marți seară, pe data de 7 martie, Joe Biden și Emmanuel Macron au salutat continuarea negocierilor pe tema Legii americane de Reducere a Inflaţiei, catalogată de către Uniunea Europeană ca fiind neconcurenţială, pe motiv că acordă subvenţii masive în sectorul tehnologic.

Totodată, președintele Franței și cel al SUA au mai discutat despre situația actuală din zona indo-pacifică şi despre Iran.

„Preşedintele Biden şi preşedintele Macron au discutat şi despre cooperarea între Statele Unite şi Franţa în regiunea indo-pacifică, precum şi despre eforturile comune de abordare a provocărilor generate de Republica Populară China la adresa ordinii internaţionale bazate pe reguli.

Liderii au reafirmat angajamentul de a se coordona mai strâns în sensul accelerării tranziţiei spre economii cu energie curată”, a transmis Casa Albă.

Aceștia au reiterat, de asemenea, angajamentul comun de a se coordona pentru a accelera tranziţia către economii cu energie curată.

Germania, Franța și Marea Britanie pregătesc garanții de securitate

Pe data de 2 martie, cancelarul german Olaf Scholz a discutat despre garanțiile de securitate în fața deputaților din Parlamentul german. „Astfel de garanţii de securitate vin însă cu presupunerea că Ucraina se apără cu succes în acest război”, a declarat Olaf Scholz, subliniind că Germania va continua să sprijine Kievul cu livrări de arme, relatează CNN.

Germania, Franţa şi Marea Britanie, cei mai mari membri europeni ai NATO, cred că un pact care să oficializeze legături mai puternice între Alianţa Nord-Atlantică şi Ucraina ar putea fi o modalitate de a încuraja Kievul să înceapă discuţii de pace cu Rusia, chiar dacă Moscova continuă să ocupe teritoriul ucrainean, au declarat oficiali din cele trei guverne citaţi de The Wall Street Journal.