Emmanuel Macron, liderul de la Paris, a început miercuri o vizită importantă în Statele Unite ale Americii. În prima zi, președintele Franței a vizitat sediul NASA, alături de Kamala Harris, urmând ca în cursul zilei de joi să fie primit de Joe Biden la Casa Albă.
Emmanuel Macron, președintele Franței, se află în aceste zile într-o vizită de stat în SUA, începută miercuri. În prima zi, acesta a vizitat, alături de Kamala Harris, sediul NASA. Ulterior, joi, 1 decembrie, el va fi primit de Joe Biden la Casa Albă.
Emmanuel Macron, vizită importantă în SUA. Președintele Franței a vizitat NASA alături de Kamala Harris
Emmanuel Macron a fost însoțit miercuri de vicepreședintele Statelor Unite, Kamala Harris, în cadrul vizitei sale din SUA, într-un tur la sediul agenţiei spaţiale americane NASA, alături de mai mulți oficiali americani. Ulterior, în cursul zilei de joi, liderul de la Paris urmează să fie primit de președintele președintele american Joe Biden la Casa Albă.
Conform informațiilor transmise de presa de peste ocean, administrația americană a descris Franţa drept „aliatul cel mai vechi”. Mai mult, autoritățile de la Washington au lăudat angajamentul lui Emmanuel Macron din ultimele luni, după invazia ordonată de Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, în Ucraina.
Subiecte sensibile, discutate de Biden și Macron
Totuși, în cursul zilei de joi, este așteptat ca Joe Biden şi Emmanuel Macron să abordeze şi o serie de subiecte mai sensibile, transmite Agerpres.
Astfel, în timpul întâlnirii cu preşedintele francez, vicepreședintele Kamala Harris a salutat în Franța „un aliat vital” al Statelor Unite ale Americii, iar cei doi lideri politici au subliniat importanţa cooperării dintre cele două țări în spaţiul extraterestru.
Mai mult, liderul francez a descris spaţiul cosmic ca un nou loc de conflict, ceea ce face cu atât mai importantă cooperarea între state care sunt la fel de angajate faţă de ştiinţă şi valori democratice comune.
Dineu informal la Washington
Discuţiile dintre Biden şi Macron vor fi precedate de un dineu informal. Conform informațiilor, acestea se vor axa pe războiul din Ucraina şi vor mai aborda subiecte importante precum China, Iran, regiunea indo-pacifică şi cooperarea economică, de exemplu în sectorul energetic, arată un comunicat emis de administraţia americană în avansul întrevederii.
Franţa se află în prezent în centrul a multora dintre aceste probleme, a transmis directorul de comunicare al Casei Albe, John Kirby, care l-a numit pe Macron „un lider dinamic” în G7, „mai ales acolo, în Europa”. Se pare că acesta este motivul pentru care Joe Biden l-a ales ca oaspete pentru prima vizită de stat pe care o găzduiește la Casa Albă, a adăugat oficialul american.