Emmanuel Macron, președintele Franței, urmează să facă săptămâna viitoare o vizită în România, transmit o serie de surse oficiale citate de Digi 24.
Astfel, liderul de la Paris urmează să se întâlnească cu soldații francezi care se află în România, precum și cu președintele României Klaus Iohannis.
Conform informațiilor, Macron ar urma să vină în România miercuri, la București, urmând ca apoi să viziteze baza militară de la Cincu, unde se află soldații francezi veniți în România.
Emmanuel Macron, vizită fulger în România
Este a treia vizită pe care o face în țara noastră liderul Franței, însă va fi prima de când Macron a fost reales pe 24 aprilie în funcția de președinte al Franței. În România, Macron se va întâlni și cu președintele Klaus Iohannis. Vizita acestuia are loc la câteva zile de la Summitul București 9, care va avea loc vineri, 10 iunie, și anterior Summitului NATO de la Madrid, programat în perioada 28-30 iunie.
Grupul de luptă al NATO pe care Franța îl conduce este desfășurat la Cincu și are în prezent 800 de membri, dar pe viitor va crește la un efectiv de 1.000 de soldați, din mai multe țări NATO. Statul francez a desfăşurat de asemenea în România un sistem de apărare sol-aer de ultimă generaţie.
„Am fost mobilizat acum trei luni, la începutul lui martie, iar batalionul meu are acum în jur de 800 de militari, 500 sunt francezi, 300 belgieni. Am fost mobilizați la Constanța, la baza militară de la Kogălniceanu, iar acum am început mutarea la Cincu, unde grupul de luptă va fi desfășurat. Vor fi integrați soldați din mai multe state.
Acum sunt din Belgia, dar vor veni cu siguranță și din Olanda, iar cu timpul acest grup de luptă va integra și mai mulți soldați din exterior, astfel încât în final să ajungem la un efectiv de 1.000 de oameni”, a explicat în luna mai colonelul Vincent Minguet, comandantul Grupului de luptă al NATO din România.
Președintele Franței, luat în derâdere în Rusia
De când a început războiul din Ucraina, televiziunea de stat din Rusia nu se mai oprește din ironiile şi atacurile la adresa liderilor politici din Occident. Cel mai recent vizat a fost președintele Franței, Emmanuel Macron. În weekend, doi invitați l-au ironizat pe Macron la postul public Rusia 1 în legătură cu numeroasele lui apeluri telefonice date lui Vladimir Putin în legătură cu războiul din Ucraina, scrie La Libre Belgique.
„Am citit de curând că preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, a numărat câte ore a petrecut vorbind cu Vladimir Putin la telefon”, a spus Henry Sardaryan, analist politic, care apoi a continuat ironia: „Înaintea fiecărui apel publica și fotografii în care se vedea că suferă atât de mult, îmi fac griji pentru el”.
„În fiecare fotografie îşi ia capul în mâini sau ia sedative. Nu ştiu ce este în neregulă cu el. Fiecare apel telefonic este un test dificil pentru el. Dă tot ce are”, a continuat el, înainte de a fi întrerupt de Vladimir Soloviov.