Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a semnalat, duminică, intenția de a se implica activ în dezbaterile publice, pentru clarificarea aspectelor legate de reforma pensiilor pe fondul stării generale de nemulţumire. El a subliniat necesitatea reformei pensiilor, inclusiv a creşterii vârstei de pensionare, dar a admis că anumite aspecte trebuie îmbunătăţite.
„Reforma era necesară, pentru a reduce deficitul din sistemul pensiilor, pe care altfel trebuie să îl suportăm din fonduri publice. Am fi putut face lucrurile mai bine? Da. Poate că eroarea a fost că nu au fost prezent suficient pentru a oferi un element constant şi a efectua eu personal această reformă”, a declarat Emmanuel Macron într-un interviu acordat cotidianului Le Parisien.
Macron vrea să se reimplice în dezbaterea publică
„Trebuie să mă reimplic în dezbaterea publică, pentru că există lucruri care nu sunt clare. Dorinţa mea este ca organizaţiile sindicale să revină, să fie definită o agendă de negocieri până la vară şi să continuăm negocierile până la sfârşitul anului”, a subliniat Macron în interviul preluat de cotidianul Le Figaro.
Anterior, Macron a pledat pentru o serie de reforme în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de lucru, pentru intensificarea combaterii infracţionalităţii şi pentru optimizarea serviciilor medicale de urgenţă.
Discuţii cu partenerii sociali pe tema salarizării
Pe fondul stării generale de nemulţumire faţă de creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, preşedintele Franţei vrea discuţii cu partenerii sociali pe tema salarizării şi a distribuirii în mod mai echitabil a veniturilor în societate.
„Obiectivul este să fie definită complet în următoarele săptămâni o agendă completă de negocieri (…) şi să aibă loc negocieri, aş spune până la sfârşitul anului, pentru a construi acest pact, fără limite, fără niciun tabu, pentru condiţiile de lucru”, a declarat Macron.
Sindicatele vor reveni la masa negocierilor
Principalele centrale sindicale din Franța au refuzat, deocamdată, reluarea negocierilor cu preşedintele şi cu Guvernul de la Paris, dar unii lideri sindicali au semnalat că discuţiile vor trebui reluate.
„Sindicatele vor reveni la masa negocierilor, întrucât Emmanuel Macron este ales pentru încă patru ani şi nu putem rămâne patru ani fără să propunem progrese salariale pentru cetăţenii noştri”, a declarat marţi Cyril Chabanier, preşedintele Confederaţiei franceze a Angajaţilor Creştini (CFTC), potrivit postului BFMTV şi cotidianului Le Monde.
În context, trebuie subliniat că pe fondul acestei stări de nemulțumire, Marine Le Pen este marea câștigătoare a scandalului din Franța. Astfel, francezii au susținut, într-un sondaj că, dacă în Franța ar avea loc alegeri prezidențiale, Marine Le Pen va fi cea aleasă drept președinte al Republicii, iar partidul ei, Adunarea Națională (RN), ar fi confirmat drept formațiunea politică cea mai votată de muncitori și de cele mai modeste clase sociale.