Noi emoţii în instanţă pentru Sorin Oprescu!
Veşti proaste pentru Sorin Oprescu din partea procurorilor DNA
Vineri, 7 ianuarie, este termen în procesul fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu.
Acesta este acuzat de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Procurorii DNA au cerut admiterea schimbării încadrării juridice în cazul fostului edil, potrivit Articolului 301 din Codul Penal, ce priveşte conflictul de interese.
De asemenea, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut şi majorarea pedepselor pentru inculpaţii din dosar.
În cele din urmă, s-a decis ca noul termen pe fond să fie stabilit pentru data de 28 ianuarie 2022, iar pentru schimbarea de încadrare juridică pe 21 ianuarie 2022.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, în decembrie, reluarea judecăţii în dosarul fostului primar
Reamintim că, la jumătatea lunii decembrie, Curtea de Apel a decis să reia judecata în dosarul lui Sorin Oprescu, magistraţii dorind să discute încadrarea juridică a faptelor din dosar.
„În temeiul art. 395, alin.1, Cod de procedură penală, în complet de divergenţă, repune cauza pe rol, pentru a pune în discuţie, din oficiu, în temeiul art. 386, alin.1, Cod de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a unora dintre faptele penale reţinute prin rechizitoriu, astfel cum a fost îndreptat prin Ordonanţa din data de 1.II.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, din Dosarul nr.181/P/2015: 1.
Cu privire la fiecare dintre apelanţii-intimaţi-inculpaţi Sorin-Mircea Oprescu, Bogdan-Cornel Popa, Cristian Stanca, Mircea-Octavian Constantinescu şi Romeo Albu, din infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art.367, Cod penal, în infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, în variantă agravată(…). Acordă termen la data de 7 ianuarie 2022,” se arată în minuta deciziei din 16 decembrie 2021.
Magistraţii ar fi trebuit să dea un verdict final pe 16 decembrie în dosarul în care Sorin Oprescu a fost deja condamnat de către Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă, în luna mai 2019, la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, potrivit Agerpres.