Endava, una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, a inaugurat noul birou din Bucureşti, unde intenţionează să ajungă la peste 260 de angajaţi, până la jumătatea anului viitor.
În prezent, Endava are aproximativ 100 de angajaţi în capitală, specializaţi în utilizarea metodologiilor de dezvoltare Agile pentru livrarea de proiecte software, în principal pentru clienţi din domeniile servicii financiare şi servicii online.
“Rezultatele bune ale companiei determină o continuare a extinderii și a investițiilor noastre în România și Republica Moldova. Creșterea operațiunilor în această regiune a atins nivelul la care avem nevoie de un centru de livrări mai mare în București. Noul nostru sediu și recenta achiziție ne vor permite să creștem în București și să ajungem la peste 1.600 de angajați la nivel de grup în următorii 3 ani, dintre care circa 1.000 în România”, a declarat John Cotterell, Chief Executive Endava.
Noul birou din Bucureşti are o suprafaţă de peste 2.400 de metri pătraţi, se află în cadrul AFI Business Park 1 şi include 12 săli de conferinţe şi spaţii de relaxare, precum Sports Room şi Cafeteria, amenajate conform unor standarde implementate de companie în toate birourilor din cadrul grupului.
Avantajele Bucureştiului
„Unele dintre avantajele competitive ale Bucureştiului sunt reprezentate de numărul mare de specialişti IT, universităţile locale care furnizează un număr considerabil de absolvenţi cu specializări IT, expertiza pentru o serie de tehnologii avansate, dar şi conexiunile excelente de zbor, care sunt vitale pentru un business dinamic”, a adăugat John Cotterell.
Endava a înregistrat în anul fiscal 2011/2012 o cifră de afaceri totală de 37 milioane de euro. Cea mai mare pondere în business-ului grupului, de 58%, este realizată cu clienţi din sectorul serviciilor financiare, în timp ce companiile din sectorul serviciilor profesionale aduc 19% din venituri. Clienţii din sectoarele sport & media alături de brandurile internaționale contribuie cu 14% în totalul cifrei de afaceri, în vreme ce 9% provin de la companii din alte sectoare. Printre clienţii Endava se numără societăţi precum: IMG, Cadbury, R&A (opengolf.com), AMS, Banca Transilvania, Aviva.
Peste 1.000 de angajați în România în următorii 3 ani
Cu 600 de angajaţi în România, în birourile din Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti, Endava a devenit una dintre cele mai importante companii IT din regiune, fiind nominalizată printre primele 100 de societăţi de outsourcing din lume de către organizaţii de renume, precum Asociaţia Internaţională a Profesioniştilor în Outsourcing – International Association of Outsourcing Professionals (IAOP).
Compania planifică să ajungă la un total de peste 1.000 de angajați în centrele sale de dezvoltare și suport din România în următorii 3 ani, însă caută susţinere din partea autorităţilor locale. Reprezentanții companiei aprecizază că un astfel de suport le-ar permite ca până în iulie 2013 să depăşească 260 de angajaţi în București, iar până în 2014, să numere peste 600 de angajaţi în Capitală.
„Ne dorim să creştem afacerile din România şi chiar să dublăm numărul de angajaţi în următorii 3 ani, dacă vom continua să beneficiem de facilităţile fiscale şi de alte programe de ajutor acordate de stat. România este în continuare o destinaţie nearshore atractivă, însă concurează cu alte state din regiune, precum Bulgaria, Ucraina, Cehia, Slovacia, dar şi cu statele Baltice şi Rusia”, a continuat John Cotterell.
Strategia de creştere a Endava în regiune implică o campanie de recrutare care se va desfăşura prin intermeniul târgurilor de job-uri, programelor de internship şi prin participarea la evenimente IT adresate specialiștilor cu experiență. Printre profilele căutate de companie pentru biroul din Bucureşti se numără dezvoltatori Java şi .NET, testeri şi arhitecţi software, manageri de proiect şi analişti de business şi de sistem.
Pentru a susţine dezvoltarea profesională a angajaților Endava, compania urmează o strategie de Talent Management, care include de la traininguri adresate noilor angajați pentru a se familiariza cu procesele din companiei, la traininguri tehnice și de soft skills în cadrul Endava University, precum și programe de mentorat şi de managementul carierei.