Grupul italian Enel, prezent şi în România, a anunţat că a obţinut fonduri de aproape opt miliarde de euro, după ce investitorii au subscris 99,58% din titlurile disponibile printr-o emisiune de acţiuni încheiată la 19 iunie.
Cele 3,2 milioane de noi acţiuni au adus Enel fonduri de 7,94 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al grupului, preluat de Mediafax.
Restul de 0,42% din oferta iniţială de 3,21 milioane de titluri vor fi vândute ulterior la bursa din Milano începând cu 26 iunie.
„Este o realizare majoră, rezultatul încrederii pieţei în strategia Enel privind dezvoltarea internaţională şi stabilitatea financiară. Succesul emisiunii de acţiuni (…) consolidează capacitatea Enel de a profita de oportunităţile care pot să apară odată cu recuperarea economiei”, a declarat directorul general al Enel, Fulvio Conti.
SURSA: Mediafax