Enel ar putea obţine cel puţin 2 miliarde de euro pe activele din România

Oferta Electrica, ofertă care a atras de la investitorii instituţionali şi cei de retail 435 milioane euro, 'serveşte ca un indicator util al interesului investitorilor' în activele energetice reglementate şi arată că Enel ar putea obţine două miliarde de euro sau mai mult pentru activele sale din România, conform analistului Cosma Panzacchi de la Sanford C. Bernstein Ltd, din Londra, transmite Bloomberg.

Cea mai mare ofertă derulată vreodată prin bursa românească – Electrica – ar putea sprijini eforturile Enel SpA de a-şi vinde activele de producere a energiei din Slovacia şi de distribuţie şi vânzări din România pentru 4,4 miliarde de euro (5,9 miliarde dolari), susţin analiştii.

Vânzările vor implica o participaţie de 64,4% în Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% în Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, precum şi 100% din acţiunile Enel România.

Directorul general al Enel, Francesco Starace, s-a angajat să vândă până la sfârşitul anului activele din România şi Slovacia, pentru a întări bilanţul companiei italiene. Printre potenţialii cumpărători se află Electrica, dar şi fonduri de investiţii, State Grid Corporation of China, RWE AG şi Electricite de France.

'Credem că acest eveniment are implicaţii indirecte, însă importante şi pozitive, pentru Enel. Compania va realiza cu succes planul de vânzare a activelor', a apreciat Panzacchi.

Un purtător de cuvânt al companiei germane RWE, Michael Murphy, a refuzat să comenteze posibila ofertă pentru activele Enel, aşa cum a făcut şi purtătorul de cuvânt al EDF.

Orice vânzare ar putea fi întârziată, după ce Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), companie desprinsă din Electrica şi aflată în subordinea Departamentului pentru Energie, a anunţat că va deschide o acţiune împotriva Enel la Tribunalul Arbitral de la Paris, în cazul vânzării de către Electrica a participaţiei minoritare din fosta filială Muntenia Sud şi va solicita companiei italiene plata unei sume de 521,583 milioane de euro.

Enel nu se aşteaptă ca această acţiune să afecteze procesul de vânzare a activelor, a declarat un purtător de cuvânt al companiei italiene.

Potrivit prevederilor din contractul de privatizare, semnat în iulie 2007, Electrica are dreptul de a vinde şi Enel are obligaţia de a cumpăra o parte sau întregul pachet de 23,57% din acţiunile fostei Electrica Muntenia Sud către Enel.

Statul român are drept de preempţiune asupra diviziilor Enel din ţară şi nu a precizat dacă este sau nu interesat de active.

'Activele de distribuţie ale Enel în România ar putea fi preluate de investitori privaţi sau deţinuţi de stat sau de investitori români, dar este, de asemenea, posibil ca această intenţie de vânzare să nu se materializeze', a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Enel vrea să vândă şi o participaţie de 66% deţinută la compania slovacă de utilităţi Slovenske Elektrarne, printre potenţialii cumpărători fiind grupul ceh CEZ.

În România, compania italiană deţine trei foste filiale ale Electrica de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, în zona Muntenia Sud, inclusiv Bucureşti, în Banat şi în Dobrogea.

Agerpres