Consumatorii vor fi, pe viitor, cei care vor conduce piaţa de energie, iar companiile vor putea facilita acest lucru prin investiţii în digitalizare, a declarat, vineri, Alessio Menegazzo, şeful diviziei de sustenabilitate şi relaţii publice din cadrul Enel, prezent la Aspen Bucharest Forum.
"Până acum, conceptul a fost de construire a unor lucruri foarte mari, echipamente şi unelte mari, reţele mari şi, apoi, la finele lanţului, se află consumatorul, care era pasiv în tot acest lanţ. Tot acest lanţ se schimbă acum dramatic. Viitorul sectorul energetic este un viitor în care consumatorii vor conduce piaţa", a arătat Menegazzo.
Singurul lucru prin care putem face asta este digitalizarea, a adăugat el.
"Dacă vrem să eliberăm şi să împuternicim consumatorul pentru a fi conducătorul acestei paradigme, care devine din ce în ce mai complicată, trebuie să investim masiv în digitalizare, pentru că tehnologia este o modalitate de a simplifica viaţa oamenilor", a continuat oficialul Enel.
Menegazzo a precizat că acesta este trendul la nivel mondial.
"La final în această paradigmă care se întâmplă în întreaga lume, tu, ca investitor, trebuie să ai confortul unei legislaţii şi unui cadrul legal conform. Noi încă vorbim de harware, de reţele, de lucruri mari, însă eu cred că trebuie să direcţionăm investiţiile mari spre digitalizare. Nu ne permitem să pierdem timp, pentru că, altfel, investiţiile vor pleca spre alte ţări, iar noi vom descreşte", a mai declarat el.
În luna martie, Georgios Stassis, country manager al Enel, a declarat că România poate atinge ţinta impusă la nivel european de a instala până în anul 2020 contoare inteligente la 80% dintre consumatorii de electricitate, fiind posibil ca, până în 2023, toţi utilizatorii să beneficieze de sisteme inteligente de măsurare.
"O parte semnificativă a strategiei noastre o reprezintă instalarea de contoare inteligente. Există o ţintă de 80% impusă de Uniunea Europeană pentru anul 2020 şi vom investi în continuare în această zonă pentru ca acest obiectiv să fie atins", a spus Stassis.
Compania italiană de utilităţi Enel va investi în România 200 de milioane de euro, în perioada 2017-2019, pentru digitalizarea reţelelor şi echipamentelor, conform strategiei anunţate în urmă cu un an.
Planul strategic al companiei cuprinde investiţii totale la nivel global de 4,7 miliarde de euro în digitalizare, din care 3,8 miliarde de euro în instalaţii precum contoare inteligente, automatizarea şi controlul de la distanţă al staţiilor şi gestionarea proceselor de lucru.
AGERPRES