De asemenea, EBITDA a ajuns la 1,6 miliarde de euro, cu 0,3 miliarde de euro (+23,1%) mai mult decât în 2010. Fără elementele de profit extraordinar de mai sus, EBITDA se ridică la 1,4 miliarde de euro, în creştere cu 0,1 miliarde de euro (+7,7%).
Datoria financiară netă la finele lui 2011 a ajuns la 4,1 miliarde de euro, o creştere cu aproximativ 1 miliard de euro comparativ cu 2010. Suma de 0,5 miliarde de euro din această diferenţă se datorează creşterii investiţiilor planificate neacoperite de fluxul de numerar din operaţiunile curente, restul datorându-se modificărilor în scopul consolidării.
La finele lui 2011, numărul angajaţilor era de 3.288 (2.955 la finele lui 2010). „Ne-am atins toate obiectivele anunţate în martie 2011. Cu peste 880 MW instalaţi, ne-am îndeplinit integral obiectivele referitoare la capacitatea suplimentară de generare, atingând, în acelaşi timp, şi obiectivul EBITDA.”, a declarat Francesco Starace, directorul general executiv al Enel Green Power.
Capacitatea netă instalată a grupului la finele lui 2011 se ridica la 7.079 MW, din care 2.539 MW (36%) hidroenergie, 3.541 MW (50%) energie eoliană, 769 MW (11%) energie geotermală, 102 MW (1%) energie solară şi 128 MW (2%) energie din alte surse regenerabile (biomasă şi cogenerare).
Comparativ cu situaţia existentă la 31 decembrie 2010, capacitatea instalată netă a Grupului a crescut cu 977 MW (+16%), cu precădere pe segmentul eolian. Totodată, electricitatea netă generată de Grup în 2011 a totalizat 22,5 TWh, din care 10,1 TWh (45%) hidroenergie, 6,1 TWh (27%) energie eoliană, 5,6 TWh (25%) energie geotermală şi 0,7 TWh (3%) energie din alte resurse regenerabile (solară, biomasă și cogenerare).
Enel Green Power: venituri totale de 2,5 mld. euro în 2011
28 ianuarie 2012, 12:41
Ultima modificare în 28 ianuarie 2012, 14:41
Veniturile totale realizate de Grupul Enel Green Power anul trecut au ajuns la 2,5 miliarde de euro, cu 8,7% mai mult comparativ cu 2010. La fel ca în 30 iunie 2011, veniturile pentru întregul exerciţiu includ profit extraordinar, egal cu 0,2 miliarde de euro.
Etichete: cresteri,
enel,
rezultate financiare
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook