Noul parc eolian al Enel Green Power (EGP), Kouloukonas, situat în insula Creta din Grecia, a devenit operațional și ridică capacitatea totală instalată în Grecia la 186 MW, potrivit datelor companiei. Acesta cuprinde șase turbine eoliene de 0,85 MW fiecare, cu o capacitate totală instalată de 5 MW. Va putea produce aproximativ 9,5 milioane kWh anual, acoperind nevoia de energie a 2.300 de gospodării. Energia curată generată va reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 10.500 de tone de CO2 pe an.
„Grecia este foarte interesată de sectorul regenerabil. Urmărim o dezvoltare continuă și întărirea poziției noastre în această țară prin proiecte de încă 40 MW de energie eoliană, hidro și fotovoltaică, aflate în execuție", a declarat Francesco Starace, directorul general executiv al Enel Green Power. Parcurile eoliene ale EGP cu o capacitate totală de 172 MW sunt localizate mai ales în Tracia, dar și în Macedonia, Peloponez, Evia, Creta și insulele Dodecaneze.
De asemenea, EGP operează hidrocentrale de mici dimensiuni în Grecia Centrală, Grecia de Vest și Tesalia, cu o capacitate totală instalată de 14 MW. Enel Green Power este compania Grupului Enel, prezentă în Europa şi America. Compania are o capacitate instalată de peste 6.100 MW, peste 620 de centrale la nivel internaţional şi un mix de generare care include surse eoliene, solare, hidroelectrice, geotermale şi biomasă.