Enel nu va mai vinde activele din România, deoarece corespund noii strategii a grupului, a anunţat, joi, la Londra, Francesco Starace, CEO al grupului Enel.
”România se potriveşte strategiei noastre pentru că este vorba despre distribuţie”, a explicat Starace, motivând astfel decizia grupului de a retrage România de pe lista de active scoase la vânzare, atât în prezent cât şi în următorii cinci ani. Strategia vizează vânzarea unor active în următorii ani de cinci miliarde de euro, din care două miliarde active în curs de vânzare, alte două miliarde au fost identificate pentru a fi lansate la vânzare şi un miliard de euro active ce urmează a fi identificate, însă cele din România nu se mai găsesc pe această listă.
Strategia grupului pentru pieţele mature, inclusiv Europa, vizează dezvoltarea reţelelor de distribuţie digitalizate, în timp ce, în zona Americii Latine şi a Africii accentul va fi pus pe zona de regenerabile. Piaţa matura suferă transformări şi asta necesită dezvoltarea reţelelor de distribuţie. Reţeaua de distribuţie digitalizată reprezintă o prioritate.
”Vom investi în distribuţia digitalizată şi în noi servicii pentru clienţi. Pe pieţele emergente accentul va fi pus pe energia regenerabilă, iar dezvoltarea tehnologică va permite ieftinirea acesteia”, a spus Starace. Consiliul director al grupului italian de utilităţi Enel a aprobat miercuri rezultatele pe 2014 conform cărora profitul net al companiei a scăzut de la 3,235 miliarde de euro în 2013 până la 517 milioane de euro în 2014, 'din cauza deprecierii valorii activelor precum şi a creşterii cheltuielilor financiare nete', potrivit unui comunicat al companiei Enel.
Cu toate acestea, Enel a decis să majoreze dividendele de la 0,13 euro pe acţiune pentru exerciţiul 2013 până la 0,14 euro pe acţiune în 2014. Enel a precizat că a decis să diminueze valoarea activelor sale cu 6,427 miliarde de euro, dintre care 2,8 miliarde de euro pentru divizia din Slovacia, Slovenske Elektrarne, şi cu 2,108 miliarde de euro pentru centralele sale convenţionale din Italia.
Grupul Enel, companie la care statul italian deţine 25,3% din acţiuni, prezintă joi la Londra planul său strategic pentru perioada 2015-2019. Potrivit acestui plan, investiţiile brute în 2015-2019 ar urma să se ridice la 34 de miliarde de euro, în creştere cu 14% comparativ cu perioada precedentă. De asemenea, programul de vânzări de active pentru 2015-2019 este estimat la cinci miliarde de euro, dintre care două sunt deja în curs.
Enel, una din cele mai îndatorate companii europene de utilităţi, a scos la vânzare anul trecut participaţiile sale la companiile din Slovacia şi România în cadrul unui plan destinat reducerii datoriilor pentru a putea susţine investiţiile şi dividendele. Recent, însă, Enel a decis să oprească procesul de vânzare a activelor sale de distribuţie din România, dar a hotărât să continue cu vânzarea activelor Enel din Slovacia. (Sursa: Agerpres)