La finele lunii august, grupul Enel, prezent şi pe piaţa din România, a informat în mod oficial că a intrat în negocieri exclusive cu firma cehă EPH pentru vânzarea pachetului de 66% din acţiunile Slovenske Elektrarne deţinut de Enel. Atunci grupul italian estima că în decurs de câteva săptămâni cele două părţi ar putea semna un acord.
Sursa citată de Reuters a precizat joi că discuţiile erau destinate să se finalizeze până la data de 16 octombrie urmând ca în decurs de o lună părţile să pună la punct şi cele mai mici detalii.
Rugată să comenteze aceste informaţii, firma cehă EPH a precizat că nu s-a ajuns încă la un acord. 'Nu putem confirma informaţiile apărute în media potrivit cărora EPH şi Enel au ajuns la un acord. Negocierile sunt încă în derulare', a subliniat firma cehă.
Enel vrea să-şi vândă participaţia la Slovenske Elektrarne, principalul producător de energie electrică din Slovacia, în două etape iar directorul financiar al grupului italian a apreciat anterior că în prima etapă ar putea fi vândut un pachet de aproximativ 30% din acţiuni. Restul participaţiei ar urma să fie vândut de Enel după finalizarea celor două noi unităţi de la centrala nucleară de la Mochovce, un proiect care a înregistrat numeroase întârzieri şi ale cărui costuri sunt, în prezent, estimate la 4,6 miliarde de euro.
Enel a scos la vânzare, anul trecut, participaţiile sale la companiile din Slovacia şi România în cadrul unui plan destinat reducerii datoriilor pentru a putea susţine investiţiile şi dividendele. Ulterior, însă, Enel a hotărât să oprească procesul de vânzare a activelor sale de distribuţie din România, dar a decis să continue cu vânzarea activelor Enel din Slovacia.
Vânzarea activelor Enel face parte dintr-un program mai larg de vânzări de active în valoare de şase miliarde de euro, început în 2013, şi care vizează reducerea datoriilor Enel. Până în prezent, acest program a generat suma de 1,6 miliarde de euro. Activele din Slovacia, împreună cu alte active non-strategice, ar urma să contribuie cu peste 4,4 miliarde de euro la acest program.
În România, Enel deţine 64,4% în Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% în Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie şi 100% din acţiunile Enel România. Aceste companii care gestionează o reţea de 91.000 de kilometri ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%), care vând aproximativ 9 TWh/an unui număr de aproximativ 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii.
AGERPRES