Energia nucleară va fi considerată energie verde? Proiectul a fost inițiat de Comisia Europeană
Pe lângă anumite centrale nucleare, proiectul inițiat de Comisia Europeană prevede și că unele care utilizează gaze naturale drept combustibil ar putea fi considerate proiecte verze, conform informațiilor transmise de reuters.com
În acest context, Comisia Europeană ar urma să facă, în mod oficial, propunerea spre sfârşitul lunii ianuarie.
Centralele nucleare vor fi considerate verzi dacă există o strategie
Așadar, centralele nucleare vor fi considerate verzi dacă există o strategie, finanţare şi locaţie pentru neutralizarea deşeurilor radioactive, potrivit proiectului consultat de sursa menționată. Totodată, noile centrale nucleare ar trebui să primească autorizaţiile de construcţie înainte de 2045.
Producţia de energie pe bază de gaze va fi considerată verde dacă are caracter de tranziţie. Ea este caracterizată ca nefiind total sustenabilă, dar care are emisiile de carbon sub media industriei şi poate fi folosită. Utilizarea gazelor naturale duce la emisii cu 50% mai reduse decât în cazul cărbunelui. Gazele pot fi folosite ca şi combustibil de tranziţie spre energia curată.
După publicarea documentului, spre finalul lunii, ţările membre îl vor putea consulta, iar proiectul va fi supus spre aprobare în Parlamentul European. Oficialii Comisiei Europene nu au putut fi contactaţi deocamdată pentru un punct de vedere oficial pe marginea acestui proiect.
S-au reluat negocierile pentru salvarea acordului nuclear iranian
Amintim că, după o întrerupere de cinci luni, negocierile pentru salvarea acordului încheiat în 2015 au fost relansate la sfârşitul lui noiembrie, într-un al optulea ciclu între ţările care sunt în continuare părţi în acord (Germania, Franţa, Regatul Unit, China, Iran şi Rusia).
Negocierile pentru a încerca salvarea acordului nuclear iranian vor fi „foarte dificile”, a avertizat coordonatorul Uniunii Europene (UE), Enrique Mora. Acesta a declarat că toate părţile au arătat „o voinţă clară de a contribui la reuşita acestor negocieri”.
„Este de foarte bun augur. Vom lucra foarte serios în zilele şi săptămânile următoare… Va fi foarte dificil”, a completat Enrique Mora, care prezidează reuniunea.