În anul 2023, energia regenerabilă a ocupat primul loc în ceea ce privește sursele de electricitate în Uniunea Europeană. Această schimbare marchează un moment semnificativ în tranziția energetică a UE.
În 2023, energia regenerabilă a devenit principala sursă de electricitate în Uniunea Europeană, conform datelor preliminare publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În același timp, aprovizionarea cu gaze naturale în UE a înregistrat o reducere la 12,8 milioane terajouli (TJ), reflectând o scădere cu 7,4% față de anul 2022 și marcând cel mai mic nivel din 1995.
Scăderi accentuate s-au înregistrat în sectorul cărbunelui
Scăderi și mai accentuate s-au înregistrat în sectorul cărbunelui: aprovizionarea cu cărbune brun a înregistrat o reducere de 24,2%, ajungând la 222.840 milioane tone, în timp ce aprovizionarea cu huilă a înregistrat o scădere de 20,4%, la 130.437 milioane tone.
Ambele cifre reprezintă cele mai scăzute niveluri înregistrate de la începutul publicării datelor. În ceea ce privește petrolul și produsele petroliere, aprovizionarea a înregistrat o scădere cu 1,5% față de anul 2022.
Producția de electricitate generată din combustibili fosili în scădere
În schimb, producția de electricitate generată din combustibili fosili a înregistrat o scădere de 19,7% față de 2022, contribuind cu 0,88 milioane GWh, reprezentând 32,5% din totalul producției de electricitate.
Centralele nucleare au generat 0,62 milioane GWh în 2023, reprezentând 22,8% din producția totală de energie a Uniunii Europene, înregistrând o creștere de 1,2% față de anul 2022.
Lege pentru promovarea utilizării energiei din surse regenerabile
Recent, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care stabilește cadrul legal necesar pentru promovarea utilizării energiei din surse regenerabile în perioada 2021-2030. Legea a fost trimisă spre promulgare.
Proiectul de lege susține utilizarea energiei din surse regenerabile prin aprobarea ordonanței de urgență 163/2022. Ea modifică și completează acte normative esențiale în acest sens. Scopul principal al acestui proiect este ajustarea cadrului legal pentru promovarea utilizării energiei regenerabile în următorul deceniu.
Legislația reglementează norme importante. E vorba inclusiv sprijinul financiar pentru energia electrică produsă din surse regenerabile, facilitând astfel autoconsumul acestei energii. De asemenea, se încurajează utilizarea energiei din surse regenerabile în sectoare critice. E vorba de încălzire, răcire și transportul. Aceste inițiative sunt concepute pentru a contribui la atingerea obiectivului național ambițios de a crește ponderea energiei regenerabile în consumul final brut de energie până în anul 2030.