Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat vineri, pe data de 6 octombrie, transmiterea în avizare interministerială a proiectului de lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore.
Ministerul Energiei a transmis, printr-un comunicat de presă, că „în perioada 17 iulie – 1 septembrie 2023, proiectul de lege a fost supus consultării publice, iar pe data de 28 august 2023 a fost organizată o dezbatere publică. Punctele de vedere şi observaţiile transmise Ministerului Energiei de către instituţii publice, mediul privat şi societatea civilă au fost luate în calcul pentru elaborarea formei consolidate.”
România va produce energie eoliană în Marea Neagră
Sursa citată mai menționează că „adoptarea unei legi care să reglementeze cadrul juridic necesar pentru exploatarea energiei eoliene offshore în Marea Neagră face parte dintre angajamentele asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, fiind o măsură vitală pentru atingerea dezideratului decarbonării sectorului energetic româneşti”.
Datele transmise de reprezentanții ministerului, care citează un raport al Băncii Mondiale, arată că „potenţialul de energie eoliană offshore al României este de 76 GW”.
„În actuala variantă a proiectului de lege, cel târziu la finalul lunii iunie 2025, Guvernul va aproba prin hotărâre perimetrele eoliene offshore din Marea Neagră care pot fi concesionate, ţinând cont de restricţiile impuse de protejarea mediului înconjurător, pe baza unui studiu care va fi demarat de Ministerul Energiei”, se mai arată în comunicat.
Potrivit Ministerului Energiei, în acelaşi termen, Guvernul va aproba prin hotărâre:
- aspectele procedurale privind concesiunea perimetrelor eoliene offshore;
- cuantumul redevenţelor;
- schema de ajutor de stat prin care vor fi sprijinite investiţiile în energia eoliană offshore.
Contractele de concesiune se vor finaliza la sfârșitul anului 2025
„Astfel, cu respectarea acestui ritm, la finalul anului 2025 se vor finaliza contractele de concesiune cu investitorii interesaţi. Concesiunea perimetrelor eoliene offshore va fi realizată de către Ministerul Energiei, printr-o procedură de atribuire competitivă, conform prevederilor Codului administrativ”, precizează sursa citată.
„Marcăm astăzi o nouă promisiune îndeplinită. Crearea unui cadru legal pentru exploatarea energiei eoliene offshore este conformă cu viziunea pe care am anunţat-o încă de la preluarea mandatului: o energie sigură, la un preţ corect şi curată pentru toţi românii.
Până la finalul lunii decembrie, ne dorim ca legea energiei eoliene offshore să fie adoptată de Parlament, iar după 2030 să avem pentru prima dată energie eoliană produsă în Marea Neagră în Sistemul Energetic Naţional.
Ieşirea României la Marea Neagră ne oferă un avantaj pe care nu avem voie să îl ignorăm: prin energia eoliană offshore, România îşi va consolida securitatea energetică şi poziţia de lider regional. Proiectul lansat astăzi în avizare este perfectibil şi suntem în continuare deschişi la punctele de vedere ale societăţii civile şi mediului de afaceri”, a declarat Sebastian Burduja.
Potrivit comunicatului, obiectivul Strategiei Offshore a Comisiei Europene este de a avea o capacitate instalată de cel puţin 60 GW de energie eoliană offshore până în 2030 şi 300 GW până în 2050.