Evenimentul a adus împreună peste 220 de copiii din ciclul primar și gimnazial, cadre didactice și voluntari AREVDD într-un schimb de cunoștințe, entuziasm și idei despre cum putem construi un viitor mai curat, mai verde și mai responsabil.
Prin activități creative și explicații adaptate vârstei elevilor, voluntarii – profesioniști în domeniul ingineriei și tehnologiei energetice – au explicat conceptele de bază ale energiei regenerabile: energia solară, eoliană, hidroelectrică și importanța eficienței energetice.
„Energia noastră, viitorul lor” – un proiect cu impact național
“Sesiunile educaționale desfășurate la nivel național fac parte din proiectul “Energia noastră, viitorul lor” și au menirea de a avea un impact direct în educarea tinerei generații în spiritul sustenabilității. Până astăzi, peste 1500 de copii au participat la atelierele noastre educaționale în care am vorbit despre energia regenerabilă, importanța surselor de energie verde precum și despre modalitățile de prezervare și protejare a lor.
Credem tărie ca tânăra generație este cea care va continua calea către sursele regenerabile, credem într-o lume mai verde și susținem cu încredere acțiunile și demersurile concrete în ceea ce privește sustenabilitatea!”, declară Ana Nedea, Președinte AREVDD.
Evenimentul de la Vâlcănești este cu atât mai special cu cât marchează o continuare firească a inițiativei începută anul trecut la Școala din Cârlogani, locul unde a învățat Iulian Nedea, cofondator Simtel.
De această dată, vizita a avut loc la școala unde a crescut Sergiu Bazarciuc, cel de-al doilea cofondator al companiei. Această serie va continua în viitor și la școala celui de-al treilea cofondator, Radu Vilău, întărind legătura autentică între trecutul personal și angajamentul profesional pentru dezvoltarea comunităților locale.
Bucurie și emoție pentru elevii din Vâlcănești
Atelierul de la Vâlcănești a fost completat de un gest cald și plin de bucurie: copiii au primit mici cadouri de Paște, oferite din suflet de voluntari, aducând zâmbete și emoție într-un moment festiv și educativ deopotrivă.
„Pentru copiii noștri, acest atelier a fost mai mult decât o lecție – a fost o deschidere spre lume. Le-a stârnit curiozitatea, i-a făcut să viseze și să înțeleagă că și ei pot contribui, de mici, la un viitor mai verde.
Le suntem profund recunoscători acestor oameni minunați care au ales să se întoarcă în comuna noastră cu inimile deschise și cu dorința de a lăsa o amprentă pozitivă”, a declarat Profesoara Daniela Dinu.
Istoria Școlii din Vâlcănești, care își are originile în anul 1838, reflectă o tradiție solidă a educației și a implicării comunitare. Din acea vreme și până astăzi, spiritul comunității și dorința de progres au rămas valori de bază. Astăzi, prin colaborări precum cea cu AREVDD, această tradiție capătă noi valențe – sustenabile, inovatoare și adaptate lumii moderne.
AREVDD – O misiune pentru comunitate și sustenabilitate
Fondată în 2013, AREVDD este extensia umană a grupului Simtel – un nume de referință în domeniul ingineriei și tehnologiei pentru energie regenerabilă. Asociația promovează inițiative sociale de eficiență energetică și dezvoltare durabilă, având ca obiectiv principal accesul comunităților vulnerabile la resurse energetice curate și educație de calitate.
Unul dintre cele mai importante proiecte ale asociației este „Fabrica de Energie”, care aduce electricitate din surse regenerabile în locuri esențiale pentru comunitate – școli, grădinițe, spitale sau centre de îngrijire. Programul a fost recunoscut recent la nivel național, primind Premiul I la Gala CSR Awards 2025, la categoria Eficiență Energetică.
Pentru mai multe detalii despre activitatea Asociației Române pentru Energie Verde și Dezvoltare Durabilă și proiectele lor educaționale, accesați: https://www.arevdd.ro
Mai multe despre istoria școlii Vîlcănești: https://scoalavalcanesti.ro/scurt-istoric