În luna martie 2009, Nuclearelectrica decide înfiinţarea subsidiarei Energonuclear, care avea ca scop implementarea proiectului de construcţie a reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei de la Cernavodă. La acel moment, statul român selectase un consorţiu de investitori care să finanţeze cu circa 5,5 miliarde de euro construcţia, format din multinaţionalele RWE, GDF Suez, CEZ, Iberdrola, Enel şi ArcelorMittal, alături de, bineînţeles, Nuclearelectrica.

Toţi aceştia au devenit acţionari ai Energonuclear. Criza economică mondială a dat peste cap toate planurile de investiţii. În 2011, RWE, GDF Suez, Iberdrola şi CEZ s-au retras din proiect. În 2013, au fost urmate, de Mittal şi Enel, Nuclearelectrica rămânând astfel singurul acţionar. În 2014, în urma unei noi runde de negocieri cu investori strategici, chinezii de la CGN au fost selectaţi pentru a susţine şi finanţa investiţia de miliarde de le Cernavodă.

Dar lucrurile nu au avansat mai departe de semnarea memorandumului de înţelegere, deşi speranţele legate de chinezi erau mari, astfel că, şi în prezent, la aproape zece ani de la lansarea lui, proiectul este în faza negocierilor. Dar, în tot acest timp, angajaţii Energonuclear au fost plătiţi. Şi nu puţin. Circa șase milioane de euro în total au fost cheltuite, începând din 2011 şi până anul trecut, cu salariaţii, potrivit rapoartelor financiare ale administratorilor. Numărul angajaților a oscilat între 40, în 2011, şi 5, anul trecut.

Spre exemplu, în 2011, când printre acţionarii Energonuclear încă se numărau multinaţionale, 33 de angajaţi au fost răsplătiţi cu o sumă totală de 5,5 milioane de lei, o medie de circa 150.000 de lei anual de salariat. Directorul general, Dragoş Popescu, încasa 380.000 de lei pe an, în timp ce directorul tehnic şi cel economic, luau de la casierie 300.000, respectiv 288.000 de lei pe an. Anul următor, angajaţii s-au înmulţit cu 4, iar cheltuielile salariale anuale au crescut şi ele, până la 6,13 milioane de lei. Salariile directorilor au fost ușor diminuate. Cifrele de afaceri au fost zero, sau aproape de zero, firma având doar cheltuieli, efectuate din capitalul social iniţial, care a fost circa 130 de milioane de lei, în 2011. 

În 2013, directorul general a fost schimbat cu Teodor Chirica, fost director general al Nuclearelectrica. Numărul total de angajaţi a scăzut şi el, la 26, iar cheltuielile au scăzut şi ele la 4,8 milioane lei. Chirica a încasat 300.000 de lei. 2014, 2015, 2016 au fost ani în care, la fel, Energonuclear nu prea a avut activitate, însă salariile s-au plătit.

 

Este adevărat, numărul salariaţilor a scăzut constant: 25, 16, apoi , în 2016, doar 5. Cheltuielile cu salariile s-au diminuat şi ele, către un milion de lei iar societatea a ajuns în pragul dizolvării. De altfel, acest lucru este recunoscut chiar în raportul administratorilor, unde se precizează că „în 2016… pregătirea situaţiilor necesare transferului activităţii şi documentelor EN către SNN, în condiţiile reducerii activităţii şi pierderii personalului“.

Cu alte cuvinte, în scurt timp este de aşteptat că Nuclearelectrica să dizolve Energonuclear şi să îi preia activităţile, pe care i le cedase începând cu 2011. De pe pagina oficială a companiei, aflăm că scopul companiei a fost şi încă este:
 – asigurarea informaţiilor tehnice, economico-financiare, juridice necesare pentru China General Nuclear Group şi consultanţii acestuia în cadrul procesului de analiză-diagnostic (Due Dilligence)
 – suport, cu precădere tehnic, pentru comisia de negociere ca parte a echipei SNN în cadrul procesului pentru selectarea unui investitor
 – suport şi participare la întâlnirile părţii chineze cu autorităţile statului, Ministerul Energiei, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Concurenţei, Eximbank, ANRE, CNCAN, Transelectrica activităţi legate de interacţiunea cu autorităţile statului.

Fostul director general al Nuclearelectrica (până în august 2017), Daniela Lulache, a precizat, pentru Capital, că Energonuclear a avut, într-adevăr, o traiectorie sinuoasă. „Sigur, s-au cheltuit ceva bani acolo. Nu asta este însă problema. Marea problemă este pentru ce s-au cheltuit, care este rezultatul?“, se întreabă, retoric, Lulache.
Proiectul de la Cernavodă este blocat pentru că partea chineză are nevoie de anumite garanţii de recuperare a investiţiei. Acestea iau forma contractelor pentru diferenţă, o formă de subvenţie care presupune ca investitorului să i se garanteze de către stat un preţ minim de desfacere al energiei pe o perioadă lungă de timp. Potrivit unei analize făcute anul trecut, preţul garantat de vânzare a energiei ar fi fost dublul celui de piaţă, de la acel moment.

 

Miza hidrocentralei „gigant“

Alt proiect gigant, alţi chinezi implicaţi, acelaşi rezultat. În 2013, statul român era în „febra“ anunţurilor de investiţii de miliarde de euro în energie. Pe lângă cele 5,5 miliarde de la Cernavodă, ar fi urmat alte 1,2 miliarde în construcţia unei hidrocentrale cu acumulare prin pompaj pe râul Someşul Cald, localitatea Lăpuşteşti. Scopul acestui proiect ar fi fost reglajul Sistemul Energetic Naţional , în condiţiile unui aflux de investiţii de peste 3.000 de MW în energia eoliană în Dobrogea şi a prognozatei investiţii de alţi 1.400 MW, în două reactoare noi, la Nuclearelectrica.

Guvernul PSD  a semnat un memorandum de înţelegere cu o companie chineză, implicată şi în construcţia Hidrocentralei celor Trei Defilee. Pentru gestionarea proiectului, Hidroeelectrica a înfiinţat subsidiara Hidro Tarniţa. Firma a început cu 20 de angajaţi, plătiţi în medie cu 100.000 de lei brut pe an. Iniţial, director a fost Ovidiu Demetrescu, membru ALDE, anul trecut fiind schimbat cu Ion Badea. Numărul de salariaţi a rămas constant până anul trecut, însă cheltuielile cu salariile au mai scăzut, până la 70.000 lei anual de angajat.

În total, în anii de funcţionare, circa 2 milioane de euro s-au cheltuit cu salariile. Şi totul pentru un proiect care este tot în fază incipentă, puternic contestat chiar de Hidroelectrica. Vorbind despre Tarniţa – Lăpuşteşti, fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, spunea că este un proiect inutil, atâta timp cât costurile suplimentare de pompaj, care sunt duble faţă de cele ale unei hidrocentrale simple, nu sunt recunoscute de ANRE.

„Hidrocentrala cu acumulare prin pompaj nu este eficientă în România. Avem cinci de acest tip pe Olt, pe care le ţinem oprite, pentru că sunt ineficiente, la ce ne mai trebuie încă una, uriaşă, de 1.000 de MW?“, preciza, în 2015, când subiectul era „fierbinte“, Borza.

Anul trecut, în vremea guvernului Cioloş, proiectul Tarniţa a fost denunţat, prin fostul ministru al energiei, Victor Grigorescu, care a cerut oprirea sa printr-un memorandum înaintat premierului. Fără ca o decizie oficială să se ia, totuşi Tarniţa este un proiect „îngropat“, deşi până la dizolvarea firmei, salariaţii vor continua să primească lefuri.