Engie va alege un nou director general. Cine îi va lua locul lui Isabelle Kocher

Grupul francez de utilități va alege vineri un nou director general. Consiliul de Administrație al Engie se întâlnește azi pentru a-l desemna pe noul director, la aproape opt luni de la îndepărtarea din funcţie a lui Isabelle Kocher.

Grupul francez de utilităţi spera că va putea desemna un nou CEO la începutul lunii septembrie, însă acest calendar a fost dat peste cap de oferta de preluare lansată de Veolia pentru o participaţie deţinută de Engie la Suez. Această ofertă a provocat un conflict deschis între Veolia şi Engie, astfel că statul francez, principalul acţionar al Engie, s-a regăsit în poziţia de arbitru.

O reuniune a Consiliului de Administraţie al Engie este programată vineri după-amiaza, a confirmat grupul francez, după apariţia unor informaţii în presă.

Cine este favorită pentru această funcție

Favorită la postul de CEO al Engie este Catherine MacGregor, 48 de ani, care în prezent face parte din echipa de conducere a companiei de servicii petroliere TechnipFMC şi care, anterior, a lucrat 23 de ani la gigantul mondial Schlumberger. Printre alţi posibili candidaţi se numără Gwenaëlle Avice-Huet, director general adjunct la Engie, Laurent Guillot, director general adjunct la Saint-Gobain, şi Catherine Guillouard, preşedinte director general la RATP.

Conducerea Engie a devenit în ultimele luni un subiect sensibil politic pentru Guvernul de la Paris, în special având în vedere că Isabelle Kocher era singura femeie din fruntea unei companii incluse în indicele bursier CAC 40. În luna februarie, Consiliul de Administraţie de la Engie a decis să nu îi prelungească mandatul lui Isabelle Kocher şi să găsească un nou şef care să accelereze procesul de transformare în companie.

Statul francez deţine o participaţie de 23,6% la Engie, fostul GDF Suez.

Grupul Engie este prezent și în România

Grupul Engie este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice. Engie România este principala filială a Grupului în România şi deţine companiile Distrigaz Sud Reţele, Engie Servicii, Engie Building Solutions, Alizeu Eolian şi Brăila Winds.

Compania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, furnizare de electricitate, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de electricitate. Engie Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,8 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 20.000 km, deţin două parcuri eoliene cu o capacitate totală de 100 MW şi au 3.900 de angajaţi.