În timp ce milioane de persoane fac totul pentru a putea asista personal la marea competiţie sportivă, englezii se gândesc cum să fugă din ţară pe aceeaşi perioadă. Aproximativ o treime din britanicii care şi-au rezervat vacanţa în străinătate au făcut-o în timpul Olimpiadei pentru a fugi de haos şi de aglomeraţia din oraş, potrivit unui studiu realizat de Travelex.
Aproximativ 4 milioane de britanici nu se vor afla în ţară între 27 şi 30 iulie pentru a scăpa de festivităţile de inaugurare şi de primele competiţii. Europa va fi destinaţie majoritară, iar Spania va fi principala destinaţie pentru mulţi dintre britanici.
După Londra, Windsor şi Weymouth sunt oraşele cu cel mai mare "exod", în timp ce în Irlanda de Nord şi în Ţara Galilor populaţia va continua să trăiască normal. Concret, 1,3 milioane de londonezi, care locuiesc în punctele cheie în care se aşteaptă să vină peste jumătate de milion de turişti, îşi vor face bagajul la sfârşitul lui iulie. 170.000 de familii îşi vor lua copiii din şcoli înainte de încheierea cursurilor pentru a-şi începe exodul înainte ca oraşul să devină olimpic.
Deşi plajele spaniole vor primi o mare parte a acestor "englezi exilaţi", sunt unii care vor să plece cât mai departe de agitaţia olimpică. "Asistăm la o creştere a numărului de rezervări de vacanţă în timpul desfăşurării Olimpiadei. Avem clienţi care vor să plece cât mai departe posibil, optând pentru destinaţii precum Thailanda sau Vietnam", afirmă Bridget Keevil, de la agenţia de turism Travel Stop.