Conform acestuia, o parte din personalul TESA şi salariaţii care asigură furnizarea de energie vor lucra în această perioadă.
‘La întâlnirea cu directoratul CEO, am stabilit pentru perioada 1-13 mai şapte zile de concediu pentru salariaţi, care vin cumulate cu zilele libere de Paşte, ziua întâi şi a doua de Paşte şi 1 mai. În condiţiile acestea, salariaţii, nu toţi, acolo unde activitatea se poate desfăşura, vor fi programaţi la muncă, dar în jur de 12.000 de oameni vor intra în acest concediu programat de administraţie, împreună cu sindicatele”, a precizat Marin Golea.
La ora actuala cele trei mari termocentrale din Oltenia – Rovinari, Turceni şi Craiova au stocuri uriaşe de cărbune, întrucât au funcţionat la o capacitate mai mică de producţie. Acest lucru a fost cauzat de producţia mare de energie din surse regenerabile din acest an şi de scăderea consumului în luna ianuarie şi februarie.
“Motivul pentru care angajaţii vor intra în acest concediu este supraproducţia de cărbune, depozitele din termocentrale sunt pline, şi în aceste condiţii, pe fondul imposibilităţii de a intra pe piaţă cu preţul cu care producem noi megawatt-ul am luat această decizie, care este conform Contractului Colectiv de Muncă. Atunci când sunt probleme privind vânzarea de energie pe piaţă, putem să procedăm în maniera aceasta”, a precizat sindicalistul.
Conform Contractului Colectiv de Muncă, tot în cadrul şedinţei dintre conducerea CEO şi sindicate, a fost negociată prima pentru sărbătorile de Paşte, în valoare de 700 de lei, care va fi acordată celor aproximativ 19.000 de angajaţi ai CEO în 26 aprilie, sub formă de tichete cadou.
Sursa: Agerpres